• Leu / EUR4.6586
  • Leu / GBP5.3120
  • Leu / USD4.1342
Eveniment

Dragnea s-a răzgândit şi va merge la Cotroceni pentru consultările privind premierul

Dragnea s-a răzgândit şi va merge la Cotroceni pentru consultările privind premierul

Autor: Liviu Dadacus - Mediafax

16 ian 2018 18281

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, marţi, că s-a răzgândit şi că merge, totuşi, miercuri la Cotroceni pentru a participa la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis privind propunerile de premier.

„Da, am spus că nu voi mai merge niciodată la Cotroceni în actualul mandat, dar când am spus-o nu m-am gândit că o să mai fie nevoie să mergem la o nouă rundă de consultări”, a precizat Dragnea, marţi, după ce CExN a decis să o susţină pe europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă ca propunere de premier din partea formaţiunii.

„Deci eu o să merg. O să meargă cu mine domnul Marian Neacşu şi o să discutăm cine este al treilea coleg care merge cu noi. O să mergem trei, noi şi doi colegi de la ALDE”, a spus Dragnea.

Liderul PSD a spus în octombrie 2017 că nu va mai merge la Cotroceni cât va fi Klaus Iohannis preşedinte, pentru că, în opinia sa, şeful statului este implicat politic.

„Nu vreau să mai merg la Cotroceni decât după alegerile prezidenţiale şi ăsta nu este un moft. Nu mai cred în neimplicarea politică a preşedintelui Iohannis. Îl rog să nu se mai refere la PSD niciodată, pentru că nu e treaba dumnealui. Dacă vrea vreodată să vorbească despre PSD, se poate face membru de partid şi să-şi dea cu părerea despre PSD”, a spus Dragnea la acel moment, care a survenit crizei din PSD generate de solicitarea premierului Mihai Tudose ca miniştrii Rovana Plumb să Sevill Shhaideh să plece din Guvern din cauza problemelor în Justiţie.

 

CExN PSD a votat, marţi, în unanimitate, ca Viorica Dăncilă să fie propunerea PSD pentru premier, după ce premierul Mihai Tudose a demisionat ca urmare a retragerii sprijinului politic.

Prima reacţie a lui Liviu Dragnea după desemnarea noului premier

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat că speră ca propunerea PSD să se materializeze la Cotroceni, susţinând că nu s-a discutat despre o structură a Guvernului, dar miniştri vor fi stabiliţi de forurile statutare din partid, premierul propus avânt drept de veto.

"Fiecare actual ministru va fi analizat cu toată seriozitatea. Dacă îi propunem (n.r: Vioricăi Dăncilă) ca un ministru să rămână, va fi cu argumente serioase, dacă nu, va fi tot pe baza unei evaluări serioase", a declarat marţi Liviu Dragnea, după şedinţa CEx PSD în care s-a decis ca Viorica Dăncilă să fie propunerea PSD pentru funcţia de premier.

Liderul PSD a mai spus că miniştrii vor fi stabiliţi în forurile partidului, nu va veni premierul cu echipa sa.

"Componenţa guvernului se discută în structurile statutare, orice premier are drept de veto. Nu poţi să vii în faţa partidului să spui asta e echipa mea", a mai spus Dragnea.

”A fost votată doamna Viorica Dăncilă, doar cu o abţinere. A fost propusă şi doamna Ecaterina Andronescu, care, spre final, şi-a retras candidatura. Şi eu am cerut colegilor mei să fie de acord să avem un dialog cu doamna Viorica Dăncilă înainte de a supune la vot. I-am pus foarte multe întrebări, generate în mare parte de cauzele care ne-au făcut să ajungem în aceste situaţii. Concluzia a fost ca dna Viorica Dancilă, dacă va fi acceptată de preşedinte, să fie conştientă de riscurile la care se expune sau la greşelile pe care le-ar putea face. A fost propusă de Nicolae Bădălău.”

 

 

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6586
Diferență: -0,0043
Ieri: 4.6588
Azi: 4.1342
Diferență: 0,6794
Ieri: 4.1063
Azi: 5.3120
Diferență: -0,6025
Ieri: 5.3442
Azi: 4.0964
Diferență: 0,4044
Ieri: 4.0799