Când ne-am nimicit toată industria de manufactură şi consumăm până şi miere Made in Polonia, scobitori Made in Turcia şi şerveţele umede Made in Baltice, pe un leu ţinut artificial şi populistic tare în ultimii 2 ani, am facut cale liberă pentru pierderea suveranităţii economice în faţa importurilor.
Mallurile, ansamblurile rezidenţiale şi clădirile de birouri ridicate pe fostele fabrici nu generează sustenabilitate, sunt doar cale liberă la şi mai multe importuri. 3.000 de fabrici date jos în 15 ani şi 3 milioane de şomeri industriali. Din 1990 în 2005. Mulţi dintre ei împreună cu copiii lor au ajuns în vestul UE şi contribuie la PIB-ul de acolo. Ca să înţelegem mai bine de unde provin românii plecaţi în Europa.
Şi, mai trist astăzi: oricâte investiţii structurale vom lansa şi oricâte fonduri europene vom absorbi pentru asta nu vom avea cine să le execute din cauza deficitului de forţă de muncă.
În ultimii 2 ani am avut inflaţie pe creşterea salariilor şi pensiilor. Să vedem de acum inflaţie pe un leu slab cu un consum bazat preponderent pe importuri şi pe credite în euro.
În 6 luni parcă văd că avem o nouă creştere a salariului minim. Apoi o nouă buclă la spirala inflaţionistă. Apoi, eventual, un nou 114.
Unde sunt analiştii şi consultanţii care să explice că ce s-a întâmplat în România în ultimii 2 ani se cheamă efect de bază şi nu creştere economică sustenabilă.
Şi totuşi, se mai poate creşte pe consum de importuri. Până vom avea câte un mall în fiecare sat mai este.
Bine totuşi că UE are nevoie de România, pentru că are propriii demoni, dacă ne uităm la mişcările populare din vest şi haosul creat de Brexit. Aşa că nu îşi poate permite să ne piardă (ca sursă de forţă de muncă, piaţă de desfacere şi tampon la graniţa cu Estul, să ne înţelegem).
Astea sunt doar enunţuri bazate pe observaţii empirice. Cifrele şi acţiunile sunt la guvernanţi. În an electoral.
