Eveniment

Dragoş Roşca, preşedinte RBL: „Plătim salarii ca în Vest, dar medicii lucrează la acelaşi program ca înainte”

Dragoş Roşca, preşedinte RBL: „Plătim salarii ca...

Autor: Florentina Niţu

31.10.2018, 18:21 1311

Programul de lucru al medicilor, dar şi sistemul în care lucrează, stat sau privat, sunt două probleme din sistemul de sănătate care ar trebui clarificate, în contextul în care salariile medicilor au crescut substanţial în ultimul an, susţine Dragoş Roşca, preşedintele Romanian Business Leaders (RBL). El a fost prezent la conferinţa “Liderii din business discută problem economice”.

“Majorarea salarială era necesară, pentru că toată lumea are nevoie de un medic, o asistentă, un infirmier, drept pentru care trebuie să le asigurăm condiţii de muncă decente, dar care să se bazeze pe nişte reguli. Acum, noi plătim salarii ca în Vest pentru medicii din spitalele de stat, dar ei lucrează ca înainte. Din acest punct de vedere, trebuie să clarificăm situaţia, dacă îi plătim ca în Vest, atunci să aibă program de opt ore, ca în Vest”, a spus Dragoş Roşca. El a menţionat şi de lipsa unor reguli clare pentru medicii din sistemul de sănătate public şi din sistemul privat.

Recent,la spitalul privat Sanador din Capitală, un copil a murit după o operaţie, iar medical care a făcut operaţia lucrează atât în cadrul spitalului de stat Grigore Alexandrescu, cât şi la reţelele private Sanador şi Regina Maria.

Creşterile salariale din domeniul medical au atras fonduri de 11 miliarde de lei în 2018, acestea au fost făcute pe fondul deficitului de personal din domeniu.

În prezent, salariul unei asistente ajunge în medie la 5.000 lei net, iar al unui medic la peste 8.500 lei net, pe baza datelor ZF adunate de la mai multe spitale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO