• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.5070
  • Leu / USD4.2322
Eveniment

Este oficial: De azi bucureştenii plătesc mai mult pentru parcări. Care sunt noile tarife

Este oficial: De azi bucureştenii plătesc mai mult pentru parcări. Care sunt noile tarife

"Această măsură este necesară întrucât în Municipiul Bucureşti au fost depăşite valorile-limita stabilite prin legislaţia Uniunii Europene privind calitatea aerului înconjurător, iar una dintre cauze este poluarea rezultată în urmă traficului intens şi a utilizării pe scară largă a autovehiculului propriu. Prin introducerea acestei măsuri, Bucureştiul se aliniază marilor capitale europene care au adoptat un tarif mai mare pentru parcarea în zona centrală, cu scopul de a reduce traficul, şi implicit poluarea, dar şi pentru a promova transportul public şi transportul alternativ. De asemenea, prin implementarea acestei măsuri, va fi eliberată bandă 1 de circulaţie, iar accesul în instituţii publice, precum unităţi de învăţământ şi spitale, va fi mai facil", a transmis Primăria Capitalei.

Astfel, se instituie trei zone de taxare la nivelul Capitalei.

Taxa e de 10 lei pe ora în zona centrală, Zona 0, compusă din 4 sub-zone:

• zona parcajului subteran Intercontinetal, străzile N. Bălcescu –C.A. Rosetti – D. Gerota – J. L. Calderon – T. Arghezi – Carol I;

• zona parcajului subteran din Piaţa Unversitatii , străzile N. Bălcescu - I. Câmpineanu - Calea Victoriei - Splaiul Independenţei - Halelor - I. C. Brătianu;

• zona parcajului suprateran Cocor, străzile I. C. Brătianu - Sf. Vineri - Calea Moşilor - H. Botev - C. Coposu;

• a patra zona este cea a parcajului suprateran Unirea, cu străzile C. Coposu - M. Basarab - Mircea Vodă - Unirii - Brătianu.

Tarifele scad la 5 lei, 2,5 lei, respectiv 1,5 lei pe ora pe măsură ce ne îndepărtăm de centru. Rezidenţilor li se aplică tarife preferenţiale.

Zona 1 cuprinde locurile de parcare special amenajate între zona 0 şi perimetrul stabilit prin acordul Planului Integrat de Calitate a Aerului, delimitat de străzile: Piaţa Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian – str. Nerva Traian – bd. Gh. Şincai – str. Lanariei – Calea Şerban Vodă – bd. Mărăşeşti – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B. P. Hasdeu – str. Vasile Pârvan – str. Berzei – str. Buzeşti – Piaţă Victoriei.

În zona 1 se aplică tarife de 5, respectiv 2,5 lei pe ora:

- 5 lei/ora – tarif unic de luni până vineri în intervalul orar 06.01-18.00, cu extindere, în funcţie de parcaj, în zone unde numărul de vizitatori este mare, de luni până duminică în intervalul orar 00.00-24.00; după intervalul maxim de parcare de 2 ore, se aplică măsura suprataxarii la un nivel dublu pentru fiecare ora de depăşire.

- 2,5 lei/ora – tarif unic în zilele săptămânii în intervalul orar 18.01-06.00, acolo unde nu s-a dispus extinderea tarifului de 5 lei/ora .

În ambele cazuri, tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare.

Pentru unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive – locuri de parcare rezervate pe baza de contract tariful este de 5 lei/ora x 24 ore x 30 zile.

Riveranii beneficiază de un tarif preferenţial lunar de 100 lei.

Zona 2 – cuprinde locurile de parcare special amenajate între zona 1 şi limita administrativă a oraşului

Tarife utilizabile în zona în zona 2:

- 2,5 lei/ora – tarif unic de luni până vineri în intervalul orar 06.01-18.00, cu extindere, în funcţie de parcaj, în zone unde numărul de vizitatori este mare, de luni până duminică în intervalul orar 00,00-24.00 (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare);

- 1,5 lei/ora - tarif unic în zilele săptămânii în intervalul orar 18.01-06.00, acolo unde nu s-a dispus extinderea tarifului de 2,5 lei/ora (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare);

Tariful preferenţial pentru unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive – locuri de parcare rezervate pe baza de contract este de 2,5 lei/ora/24 ore/zi, iar pentru riverani – de 80 lei/luna.

Ca şi în cazul celorlalte zone, tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare.

Tariful pentru serviciul de blocare/deblocare a autovehiculelor este de 200 de lei.

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: -0,0063
Ieri:
Azi: 4.2322
Diferență: 0,4939
Ieri:
Azi: 5.5070
Diferență: 0,2823
Ieri:
Azi: 4.1850
Diferență: 0,2131
Ieri: