Eveniment

Fostul deputat Gabriel Bivolaru, care a păgubit BRD cu 50 mil. euro, reţinut pentru furt de produse petroliere şi evaziune fiscală

Fostul deputat Gabriel Bivolaru, care a păgubit BRD cu...

Autor: Cătălin Legănel

05.08.2013, 09:30 2788

Fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru a fost reţinut de procurorii constănţeni, alături de mai multe persoane, fiind suspectat de furt de produse petroliere, evaziune fiscală şi spălare de bani, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate spun că Bivolaru coordona o grupare formată din nouă persoane, specializată în furt de produse petroliere.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, cei nouă membri ai reţelei au fost prinşi în flagrant în timp ce, printr-o instalaţie improvizată, furau produse petroliere dintr-o conductă din zona localităţii Nisipari, pentru oprirea lor fiind trase focuri de armă.

Ulterior, anchetatorii au făcut mai multe percheziţii la adrese din Constanţa şi Năvodari, acolo unde fostul deputat deţine o societate comercială prin intermediul căreia ar fi fost vândut unor rafinării combustibilul sustras, fără ca aceste tranzacţii să fie înregistrate în evidenţele fiscale.

Gabriel Bivolaru a fost chemat, duminică, pentru audieri la Parchetul Tribunalului Constanţa, iar procurorii au emis pe numele său ordonanţă de reţinere.

Procurorii urmează să ceară instanţei Tribunalului Constanţa arestarea preventivă a lui Bivolaru şi a celorlalţi nouă suspecţi reţinuţi în acest dosar.

În 1 aprilie 2004, fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru a fost încarcerat, ca urmare a sentinţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, fiind condamnat la cinci ani de închisoare pentru păgubirea BRD cu aproape 50 de milioane de euro. Acuzaţiile aduse au fost de fals, uz de fals, înşelăciune şi evaziune fiscală.

Potrivit procurorilor, Bivolaru i-a avut complici pe Mona de Freitas şi pe Paula Monica Plazzotta (administrator de cont pentru cele zece firme), acestea fugind din România la scurt timp după ce anchetatorii au început cercetările în acest caz.

În 26 februarie 2007, Gabriel Bivolaru a părăsit arestul, fiind eliberat condiţionat ca urmare a deciziei Tribunalului Argeş, care a considerat că timpul pe care acesta l-a petrecut în închisoare a fost suficient pentru reeducarea, scopul pedepsei a fost atins, iar recompensele primite ilegal de fostul deputat nu-i pot fi imputate.

În martie 2007, fostul deputat Gabriel Bivolaru a fost convocat la Parchetul instanţei supreme, pentru a fi audiat ca martor în dosarul deschis ca urmare a plângerii fostului premier Adrian Năstase împotriva anchetatorilor anticorupţie, pe care i-a acuzat de abuz în modul de soluţionare a cazului Zambaccian.

De asemenea, numele lui Gabriel Bivolaru a fost legat şi de dosarul privind traficarea unor brăţări dacice sustrase în 2001 din situl Sarmizegetusa Regia.

În acest dosar, în care au mai fost vizaţi Adrian Năstase, Ioan Talpeş, Dan Iosif şi Sergiu Nicolaescu, au fost făcute verificări privind eventuala implicare a acestora în traficarea brăţărilor dacice. În iunie 2007, procurorii au decis neînceperea urmăririi penale în cazul lui Bivolaru, Adrian Năstase, Ioan Talpeş, Dan Iosif şi Sergiu Nicolaescu, apreciind că nu pot fi învinuiţi de tăinuire în legătură cu dispariţia brăţărilor dacice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO