Eveniment

Franks, FMI: România iese din recesiune la finele lunii martie. Percepţia publică nu va fi simultană

Autor: Mediafax

26.03.2011, 16:48 46

România va ieşi din recesiune la finele lunii martie, creştereaeconomică va urma o traiectorie ascendentă de la un trimestru laaltul, iar populaţia va simţi că situaţia s-a îmbunătăţit până lajumătatea acestui an, a declarat pentru Mediafax şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

"Există întotdeauna un grad de incertitudine şi nu ştiu exactcare va fi cifra de la sfârşitul primului trimestru, dar cred căindicatorii privind economia României sunt aproape universalpozitivi. Există şi unele excepţii, dar dacă ne uităm la producţiaindustrială, creşterea este foarte robustă, iar evoluţiaexporturilor, de asemenea, foarte pozitivă. Chiar şi cele negative,precum vânzările din retail sunt mai puţin negative decât erau, iarindicatori precum încrederea consumatorului s-au îmbunătăţit", aadăugat Franks.

El a arătat că indicatorii s-au îmbunătăţit constant în primultrimestru şi se aşteaptă la o creştere modestă a economiei dupăprimele trei luni ale anului.

Pentru a ieşi tehnic din recesiune, economia unei ţări trebuiesă înregistreze creşteri în două trimestre consecutive. În ultimultrimestru al anului trecut, economia a crescut cu 0,1% faţă de celanterior. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO