• Leu / EUR4.7794
  • Leu / GBP5.6715
  • Leu / USD4.3124
Eveniment

Gabriel Marin, şeful companiei de IT Omnilogic, urmărit penal de DNA: Acesta ar fi oferit 3 milioane de lei mită unui şef din ANAF

Gabriel Marin, şeful companiei de IT Omnilogic, urmărit penal de DNA: Acesta ar fi oferit 3 milioane de lei mită unui şef din ANAF
26.09.2019, 17:23 2026

Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de un om de afaceri pentru că ar fi transmis unui şef din din ANAF suma de 3 milioane de lei pentru a interveni asupra colegilor săi, astfel încât inculpatul să câştige o licitaţie de achiziţionare a unor produse software.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au început urmărirea penală faţă de un om de afaceri pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi evaziune fiscală săvârşită în formă continuată.

„În perioada ianuarie-februarie 2012, suspectul ar fi remis unui funcţionar public cu funcţie de conducere din cadrul A.N.A.F. suma de 3.020.588 lei, reprezentând preţul influenţei pe care acesta din urmă ar fi exercitat-o asupra colegilor săi cu atribuţii în procedura de achiziţie, în vederea adjudecării, de către o societate a omului de afaceri, a unei licitaţii având ca obiect achiziţionarea de către instituţia publică a unor produse software”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Banii respectivi (reprezentând 20% din valoarea contractului) ar fi fost remişi funcţionarului indirect, prin transfer bancar, în contul unei societăţi indicată şi controlată de acesta din urmă, în baza unor contracte fictive de prestări servicii.

„Pentru a achita comisionul respectiv, suspectul ar fi asigurat înregistrarea în documentele de evidenţă contabilă a unor cheltuieli nereale în sumă totală 4.993.501 lei (echivalentul a 1.148.838,26 euro), modalitate prin care societatea sa s-ar fi sustras de la plata taxelor către bugetul de stat în valoare totală de 1.997.400 lei (echivalentul a 459.535 euro), reprezentând impozit pe profit şi TVA dedusă nelegal”, mai spun procurorii.

Omul de afaceri vizat este Gabriel Marin, şeful companiei de IT Omnilogic, potrivit unor surse EVZ. 

Principalele valute BNR - marţi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7794
Diferență: 0,0146
Ieri: 4.7787
Azi: 4.3124
Diferență: -0,0579
Ieri: 4.3149
Azi: 5.6715
Diferență: -0,241
Ieri: 5.6852
Azi: 4.3785
Diferență: 0,032
Ieri: 4.3771