Eveniment

Grecia nu mai emite până marţi formulare pentru turiştii care vor să intre în ţară cu maşina

Grecia nu mai emite până marţi formulare pentru turiştii care vor să intre în ţară cu maşina

Autor: Laura Buciu

11.07.2020, 21:00 432

Autorităţile elene nu emit, până marţi, formulare pentru turiştii care vor să intre în ţara lor cu maşina. Românii care nu au completat formularul până la acest moment vor trebui să îşi reprogrameze călătoria începând cu miercuri, 15 iulie, când trebuie să prezinte testul negativ la COVID-19.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă, că intrarea în Grecia prin punctul de frontieră dintre Bulgaria şi Republica Elenă de la Kulata – Promachonas, se face, începând de miercuri, 15 iulie, ora 06.00, „şi nu 14 iulie, aşa cum comunicaseră iniţial”, prezentând un test molecular negativ pentru COVID-19.

„Toţi cetăţenii străini care intră în Republica Elenă pe cale rutieră prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas în scop turistic sunt obligaţi să prezinte un test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19 efectuat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective. Autorităţile elene subliniază că falsificarea acestor certificate este pedepsită conform legii elene”, a transmis, sâmbătă, MAE

MAE a reamintit că prezentarea acestui test nu exclude obligaţia de completare a formularului electronic PLF (Passenger Locator Form) cu 24 de ore anterior momentului intrării pe teritoriul Greciei şi nici posibilitatea testării aleatorii la intrarea pe teritoriul Greciei.

Platforma electronică care permite completarea formularului Passenger Locator Form nu va mai fi disponibilă până marţi, 14 iulie, ora 00.01 pentru intrarea în Grecia pe cale rutieră.

Astfel, cetăţenii români care au completat deja aceste formulare vor putea intra în Grecia prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas, iar cei care nu au formularul completat până la acest moment vor trebui să îşi reprogrameze călătoria începând cu miercuri, 15 iulie.

„Formularele electronice sunt în continuare disponibile pentru intrare pe cale aeriană sau maritimă”, scrie MAE.

Potrivit sursei citate, celelalte puncte de trecere a frontierei pe cale rutieră cu Republica Elenă rămân în continuare închise pentru călătorii neesenţiale.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

AFACERI DE LA ZERO