• Leu / EUR4.9410
  • Leu / GBP5.6488
  • Leu / USD5.0408
Eveniment

Guvernul vrea să impoziteze profitul obţinut din tranzacţiile cu dosarele de despăgubiri

Guvernul vrea să impoziteze profitul obţinut din tranzacţiile cu dosarele de despăgubiri

Autor: Ovidiu Bărbulescu, Roxana Pricop

14.01.2013, 00:07 954

Persoanele care au cumpărat drepturi litigioase pentru imobilele naţionalizate în cadrul proceselor de restituire a bunurilor vor fi obligate să achite un impozit pe diferenţa dintre suma plătită pentru acele drepturi şi cea încasată de la stat pentru proprietate sau valoarea imobilului respectiv, potrivit declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta.

 

"Un procent de 80% dintre persoanele care au revendicat proprietăţi naţionalizate şi au primit despăgubiri din partea statului nu mai locuiesc în România, majoritatea dintre acestea fiind cumpărători de drepturi litigioase", a declarat Ponta.

 

Din 2005 până în prezent, statul a plătit despăgubiri de 5 miliarde de euro, din care un miliard de euro a fost plătit sub formă de numerar, iar restul de 4 miliarde de euro sub formă de acţiuni la Fondul Proprietatea. Proiectul de buget pentru acest an relevă că România trebuie să mai plătească încă 8 miliarde euro pentru despăgubiri aferente imobilelor naţionalizate. Lipsa unui mecanism transparent a permis ca mare parte din aceşti bani să ajungă la persoane care nu au avut nicio legătură cu procesul de despăgubire. Astfel s-a dezvoltat şi a luat amploare piaţa dosarelor de despăgubire înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) prin care terţe persoane, unele dintre ele având acces la cercurile puterii şi la informaţii privilegiate, au cumpărat de la foştii proprietari şi la doar 10% din valoare drepturi litigioase în baza cărora au primit fie bani, fie acţiuni la Fondul Proprietatea pe care le-au vândut ulterior pe bursă cu profituri şi de 500%. Mai exact, pentru un dosar care solicita despăgubiri de un milion de lei, se plătea circa 100.000 lei, iar cumpărătorul primea acţiuni FP de un milion de lei, pe care încasa din vânzarea pe bursă circa 500.000 lei, marcând astfel un profit de 400.000 lei. Profitând de funcţionari corupţi din cadrul ANRP, terţele persoane obţineau rezolvarea mai rapidă a dosarelor.

 

Remus Virgil Baciu, unul dintre cei trei vicepreşedinţi ai Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a fost arestat pentru că ar fi primit 850.000 de lei în schimbul urgentării soluţionării anumitor dosare de despăgubire ale unor foşti proprietari de imobile naţionalizate.

 

Tranzacţiile cu drepturi litigioase au fost "încurajate" de faptul că foştii proprietari de drept, mulţi dintre ei persoane în vârstă, s-au săturat să aştepte ani la rând la coadă la ANRP. În mod surprinzător, după ce dosarul era vândut îşi găsea rapid rezolvare la ANRP, iar cumpărătorul îşi primea banii sau acţiunile înaintea unor dosare cu un număr mai vechi de înregistrate.

 

Ziarul Financiar a scris încă din 2010 despre mecanismul netransparent al retrocedărilor şi despre tranzacţiile cu dosare de despăgubire aflate la graniţa legii.

 

"Nimeni nu poate contesta acum faptul că noi şi generaţiile noastre plătim ceea ce au confiscat generaţiile bunicilor noştri. Înţeleg şi respect dreptul de proprietate, chiar dacă, sigur, doar România este singura ţară care a restituit în totalitate. Acum, însă, ideea e următoarea: cesiunea de drepturi litigioase este o operaţiune, dacă vreţi, comercială. Nu are nicio legătură avocatul care a cumpărat drepturi litigioase cu urmaşul de drept al celuia căruia comuniştii, în '46, i-au luat ceva. Şi atunci, fiind o operaţiune cu scop comercial - eu o gândesc, cu mintea juridică şi economică -, trebuie impozitată. E un profit, nu e un drept, e un profit", a spus Ponta.

 

El a precizat că impozitul va fi aplicat asupra diferenţei dintre sume, pentru care persoana respectivă înregistrează profit.

 

Premierul a mai anunţat că va solicita conducerii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor să prezinte public situaţia despăgubirilor deja acordate, şi anume "cine, cât a primit şi prin ce ţară se află".

 
 

Ministrul finanţelor Daniel Chiţoiu a avut anul trecut 56.000 lei din acţiuni la FP

 

Ministrul finanţelor Daniel Chiţoiu a câştigat anul trecut un profit de 56.448 lei din vânzarea unui pachet de acţiuni la Fondul Proprietatea în valoare de circa 260.000 lei, potrivit declaraţiei de avere.

Profitul înregistrat este peste venitul anual de deputat încasat în 2011. El a mai încasat şi dividende în valoare de 1.619 lei de la Fondul Proprietatea în 2012, faţă de o sumă de 11.872 lei încasată de la Fondul Proprietatea sub formă de dividende în 2011.

Anul trecut, acţiunile Fondului Proprietatea au crescut puternic cu 28%, închizând anul la o cotaţie de 0,54 lei/titlu. El a mai avut în 2011 un venit anual de 24.000 lei în calitate de preşedinte al Camerei Consultanţilor Fiscali, un venit de 11.644 lei din activitatea de cercetare la Universitatea din Craiova şi circa 1.000 de lei din drepturi de proprietate intelectuală de la Camera Consultanţilor Fiscali.

Daniel Chiţoiu deţine depozite bancare de 2.600 de euro şi de 27.000 lei. Soţia sa, director în cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a avut un venit anual de 226.616 lei, echivalentul unui venit lunar de 18.800 lei.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9410
Diferență: 0,0891
Ieri: 4.9366
Azi: 5.0408
Diferență: 0,9776
Ieri: 4.9920
Azi: 5.6488
Diferență: 0,3001
Ieri: 5.6319
Azi: 5.0873
Diferență: 0,1831
Ieri: 5.0780