Eveniment

Hrebenciuc da asigurari

18.03.2003, 00:00 8

Liderul grupului parlamentar al PSD din Camera Deputatilor, Viorel Hrebenciuc, a declarat, ieri, ca i-a asigurat pe parlamentarii partidului ca 80% dintre ei se vor regasi pe viitoarele liste parlamentare. "I-am incredintat ca 80% vor fi si pe listele viitoare", a precizat Hrebenciuc, intr-o conferinta de presa. Hrebenciuc a apus ca a tinut sa faca aceasta precizare la sedinta grupului, deoarece era foarte clar ca "s-au nascut semne de intrebare" in urma aparitiei pe Internet a unei liste-pirat cu deputatii si senatorii PSD care nu vor mai fi in viitorul Parlament. El a aratat ca aceasta lista este o "facatura" a celor care doresc sa destabilizeze grupul PSD si ca nu nu provine de la o sursa din partid. Potrivit unor surse din PSD, aceasta lista a starnit ingrijorare in randul deputatilor partidului si aproape toti vorbesc numai despre acest subiect. Sursele citate au precizat ca deputatul PSD Cristian Dumitrescu a luat cuvantul la sedinta grupului si a criticat faptul ca premierul Adrian Nastase si secretarul general al PSD Cozmin Gusa nu au respins public aceasta lista. Opinia a fost impartasita si de alti deputati, au mai spus sursele mentionate. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24