Eveniment

INS: Turismul creşte cu 49% în octombrie, faţă de octombrie 2021

INS: Turismul creşte cu 49% în octombrie, faţă de...

Autor: Dorin Oancea

06.12.2022, 09:31 35

În luna octombrie 2022, comparativ cu luna octombrie 2021, atât sosirile cât şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au crescut cu 49,7%, anunţă INS.

În luna octombrie 2022, comparativ cu luna octombrie 2021, la punctele de frontieră, sosirile vizitatorilor străini au crescut cu 80,1%, iar plecările în străinătate ale vizitatorilor români cu 47,9%.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna octombrie 2022 au însumat 970,1 mii persoane, în creştere cu 49,7% faţă de cele din luna octombrie 2021. Din numărul total de sosiri, în luna octombrie 2022, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 83,9%, iar sosirile turiştilor străini 16,1%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna octombrie 2022 au însumat 2042,0 mii, în creştere cu 49,7% faţă de cele din luna octombrie 2021. Din numărul total de înnoptări, în luna octombrie 2022, înnoptările turiştilor români în
structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 83,2%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 16,8%.

Durata medie a şederii în luna octombrie 2022 a fost de 2,1 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna octombrie 2022 a fost de 31,7% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 10,1 puncte procentuale faţă de luna octombrie 2021.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, în luna octombrie 2022 au însumat 1104,4 mii persoane, în creştere cu 80,1% faţă de luna octombrie 2021. Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, în luna octombrie 2022 au însumat 1502,9 mii persoane, în creştere cu 47,9% comparativ cu luna octombrie 2021.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în perioada 01.01.-31.10.2022, au însumat 9674,7 mii persoane, în creştere cu 18,6% faţă de perioada 01.01.-31.10.2021. Din numărul total de sosiri, în perioada 01.01.-31.10.2022, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 86,3%, în timp ce sosirile turiştilor străini au înregistrat un procent de 13,7%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 01.01.-31.10.2022 au însumat 21104,2 mii, în creştere cu 14,2% faţă de cele din perioada 01.01.-31.10.2021. Din numărul total de înnoptări, în perioada 01.01.-31.10.2022, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 86,3%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 13,7%.

Durata medie a şederii în perioada 01.01.-31.10.2022, a fost de 2,2 zile la turiştii români, cât şi la turiştii străini.

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în perioada 01.01.-31.10.2022 au provenit din: Germania (150,4 mii persoane), Israel (119,4 mii persoane) şi Italia (95,8 mii persoane).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 01.01.-31.10.2022 de 10710,0 mii persoane, în creştere cu 86,4% faţă de perioada 01.01.-31.10.2021.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 01.01.-31.10.2022 de 14737,1 mii persoane, în creştere cu 48,8% comparativ cu perioada 01.01.-31.10.2021.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO