Eveniment

Ipoteză a accidentului aviatic de lângă Constanţa: aeronava MIG 21 LanceR a aspirat o pasăre

Ipoteză a accidentului aviatic de lângă Constanţa:...

Autor: Cătălin Legănel

12.06.2017, 18:51 201

Potrivit anchetatorilor care efectuează cercetări în cazul avionului MIG 21 LanceR care s-a prăbuşit între Nazarcea şi Culmea, în judeţul Constanţa, este posibil ca aeronava să fi aspirat o pasăre sau mai multe, în zonă fiind găsite pene şi bucăţi de înaripate.

Din acest motiv, cred anchetatorii, s-ar fi înregistrat defecţiunea majoră a motorului şi MIG-ul s-ar fi prăbuşit.

La ora transmiterii acestei ştiri, anchetatorii, ajutaţi de zeci de militari, recuperează resturile provenite de la MIG-ul 21 LanceR prăbuşit, fiind ajutaţi inclusiv de militarii americani aflaţi în baza de la Mihail Kogălniceanu, care au mers la locul incidentului cu mai multe utilaje.

Resturile aeronavei vor fi analizate, urmând să fie stabilite cu exactitate cauzele care au dus la prăbuşire.

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a deschis un dosar penal privind accidentul aviatic produs luni, în apropiere de Constanţa.

Comandorul Adrian Stancu, pilotul implicat în incidentul aviatic, a fost dus la ora 12.20 la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu un elicopter SMURD, fiind apoi preluat de o echipă complexă formată din medici de gardă, de diferite specialităţi.

Pilotul, în vârstă de 35 de ani, a fost supus investigaţiilor de specialitate în urma cărora s-a stabilit că a suferit un traumatism forte la nivelul coloanei vertebrale. Medicii i-au administrat tratament, pacientul fiind echilibrat hemodinamic şi respirator, conştient şi cooperant.

Ulterior, s-a decis de către MApN transferul acestuia, cu un avion medical al Armatei, la Spitalul Militar Central din Capitală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO