• Leu / EUR4.8806
  • Leu / GBP5.7514
  • Leu / USD4.8447
Eveniment

Italia reduce carantina pentru persoanele nevaccinatecare au avut contact cu oameni infectaţi

Italia reduce carantina pentru persoanele nevaccinatecare au avut contact cu oameni infectaţi

Autor: Andreea Tobias

06.02.2022, 12:00 140

Italia reduce carantina la 5 zile pentru persoanele nevaccinate care au avut contact direct cu persoane confirmate pozitiv.

Perioada de carantină pentru persoanele nevaccinate sau pentru cele care au făcut vaccinarea primară de mai mult de 120 de zile care au intrat în contact direct cu o persoană confirmată pozitiv a fost redusă de la 10 la 5 zile, conform unei informări emise de Ministerul Sănătăţii italian, citată de ANSA.

Potrivit măsurii, care se aplică persoanelor fără simptome, ieşirea din carantină se face cu un test negativ. Masca Ffp2 trebuie purtată şi în următoarele cinci zile.

Carantina de 5 zile în cazul contactelor directe cu persoane infectate, se precizează în informare, se aplică „persoanelor asimptomatice care nu au fost vaccinate sau care nu au finalizat ciclul de vaccinare primară (adică au primit doar o doză de vaccin din cele două necesare) sau care au finalizat ciclul de vaccinare primară cu mai puţin de 14 zile în urmă" şi „persoanelor asimptomatice care au finalizat ciclul de vaccinare primară sau care s-au vindecat de mai mult de 120 de zile, fără să fi primit doza de rapel".

Prevederile diferă pentru cei care au acoperire vaccinală completă şi care au primit şi doza de booster sau care s-au vindecat în ultimele 120 de zile. În aceste cazuri se prevăd doar cinci zile de auto-monitorizare şi obligaţia de a purta masca Fffp2 timp de zece zile în total.

Cât timp nu apar simptome, nu este nevoie de un test negativ.

„Pentru contacţii apropiaţi asimptomatici care au primit doza de rapel sau care au finalizat ciclul de vaccinare primară în ultimele 120 de zile sau care s-au recuperat după infecţia cu SARS-CoV-2 în ultimele 120 de zile nu există carantină şi se aplică măsura de auto-monitorizare timp de 5 zile. Trebuie efectuat un test antigenic sau molecular rapid pentru SARS-CoV-2 dacă apar simptome”.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8806
Diferență: 0,0266
Ieri: 4.8793
Azi: 4.8447
Diferență: 0,9144
Ieri: 4.8008
Azi: 5.7514
Diferență: -0,5619
Ieri: 5.7839
Azi: 5.0668
Diferență: 0,6816
Ieri: 5.0325