Eveniment

Klaus Iohannis critică iniţiativa PSD privind moţiunea de cenzură: Este lipsită de bun simţ politic

Klaus Iohannis critică iniţiativa PSD privind moţiunea...

Autor: Andreea Tobias

18.06.2020, 14:44 80

Preşedintele Klaus Iohannis spune despre moţiunea anunţată de PSD că este un gest „lipsit de bun simţ politic”.

Întrebat despre moţiunea de cenzură anunţată, Iohannis a spus că, pur formal, este un instrument al opoziţiei.

„Dar să vii cu moţiunea de cenzură sau cu ameninţarea unei moţiuni de cenzură într-o situaţie de criză sanitară mi se pare pur şi simplu greţit şi lipsit de bun simţ. Acuzaţiile sunt nefondate. De ce să demiţi Guvernul?”, a răspuns Iohannis, adăugând că gestul este „lipsit de bun simţ politic”.

În ce priveşte sesizarea CCR de către PSD, Iohannis a spus că Guvernul a procedat corect: „Felul în care Guvernul a procedat este corect, legal şi oportun şi măsurile care au rămas în vigoare sunt mai puţine decât în prima fază. (...) Abordarea aşa-zisei opoziţii din Parlament se bazează pe o exagerare de tip electoralist, fac scandal de dragul scandalului, încearcă să mai prindă voturi. PSD induce nesiguranţa populaţiei într-o perioadă în care oamenii trebuie să fie siguri că măsurile autorităţilor sunt corecte”.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că parlamentarii partidului vor depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Orban „a doua zi după după ce starea de alertă se va încheia”.

„În privinţa stării de alertă, aseară, la 21.30, când am primit documentele am constatat cel mai mare abuz de putere care a avut loc în România, respectiv ocolirea Parlamentului în ceea ce priveşte restrângerea de drepturi şi libertăţi, lucru stipulat explicit în Constituţie că nu se poate face fără lege în Parlament”, anunţa Marcel Ciolacu.

Potrivit liderului social-democrat, „în faţa acestui abuz categoric”, PSD va face „o trimitere la CCR, respectiv o sesizare”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO