Eveniment

Ludovic Orban cere plen comun al Parlamentului pentru condamnarea Rusiei

Ludovic Orban cere plen comun al Parlamentului pentru...

Autor: Gabriel Pecheanu

22.02.2022, 10:55 42

Liderul partidului Forţa Drepte, Ludovic Orban, fost preşedinte al PNL şi fost premier, cere conducerii Parlamentului convocarea unui plen comun pentru adoptarea unei declaraţii de condamnare a agresiunii Federaţiei Ruse contra Ucrainei.

„Am solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi preşedintelui Senatului, Florin Cîţu, convocarea unui plen comun al camerelor reunite pentru adoptarea unei declaraţii de condamnare a agresiunii Federaţiei Ruse contra unui stat suveran, Ucraina, contra încălcării integrităţii teritoriale şi contra gravei încălcări a dreptului internaţional săvârşite de Federaţia Rusă”, a spus marţi Orban la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că România nu poate „să ignore ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce se întâmplă în ultimele luni, iar Parlamentul are o obligaţia să adopte o declaraţie clară, limpede de condamnare a Federaţiei Ruse”.

„Cu siguranţă preşedintele trebuie să convoace CSAT-ul şi cu siguranţă noi trebuie să fim implicaţi în toate eforturile comunităţii internaţionale, partenerilor noştri, în adoptarea unei soluţii care să împiedice declanşarea unui război. (...) România nu poate să fie pasivă”, conchide Orban.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO