Eveniment

Mai multi directori in finantele publice

13.10.2003, 00:00 11

Numarul functiilor din directiile generale ale finantelor publice judetene si ale municipiului Bucuresti si din Directia generala de administrare a marilor contribuabili din Capitala si judetul Ilfov va fi suplimentat cu 558 posturi, pentru a permite colectarea contributiilor la asigurarile sociale. Surse din Ministerul Finantelor Publice au declarat ca finantarea necesara asigurarii salariilor viitorilor angajati, in intervalul 1 octombrie - 31 decembrie 2003, va fi asigurata de la bugetul asigurarilor sociale de stat (213 posturi), din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate (197 posturi) si din bugetul asigurarilor pentru somaj (148 posturi). Potrivit Ordonantei 86/2003 privind reglementarea unor masuri in materie financiar-fiscala, Ministerul Finantelor Publice va prelua, incepand cu 1 ianuarie 2004, activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea si solutionarea contestatiilor pentru contributia de asigurari sociale, asigurari de somaj, asigurari sociale de sanatate si asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, datorate de angajatori. Cele 558 posturi vor fi preluate de la directiile pentru dialog, familie si solidaritate sociala (361 posturi) si de la directiile de control al creantelor la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate din cadrul unitatilor teritoriale ale ministerului (197 posturi). Sursele citate au mai precizat ca numarul maxim de functii din Oficiul Concurentei si din Directia Generala a Vamilor si unitatile subordonate acesteia vor fi mentinute in limita a 400, respectiv 4.600 posturi. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO