• Leu / EUR4.7776
  • Leu / GBP5.5732
  • Leu / USD4.3172
Eveniment

Mallul ParkLake devine cel mai nou sediu pentru serviciul de eliberare paşapoarte

Mallul ParkLake devine cel mai nou sediu pentru serviciul de eliberare paşapoarte

Autor: Bogdan Alecu

11 iul 2018 2899

Pentru a eficientiza activitatea de eliberare a paşapoartelor, Ministerului Afacerilor Interne, deschide începând cu data de 16 iulie un nou punct de lucru al Serviciilor Publice Comunitare pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple din Bucureşti şi judeţul Ilfov în centrul comercial ParkLake.

Cetăţenii care au depus până în prezent sau vor depune în intervalul 11-13 iulie cereri pentru eliberarea documentelor de călătorie la sediile din Pipera şi Piaţa Amzei îşi vor putea ridica paşaportul din punctul de lucru situat în ParkLake.

Noul punct de lucru se înfiinţează prin relocarea sediilor serviciilor de paşapoarte din şos. Pipera nr. 49, sector 2, şi Piaţa Amzei, nr. 13, sector 1.

Odată funcţional noul sediu pentru Bucureşti-Ilfov vor fi primite solicitări şi se vor elibera paşapoarte numai în două locaţii: ParkLake, etaj 1, str. Liviu Rebreanu nr. 4, sector 3, în care vor funcţiona 14 ghişee de primiri cereri şi 3 ghişee de eliberări paşapoarte şi Plaza România, etaj 2, bd. Timişoara nr. 26, sector 6, în care vor funcţiona 20 ghişee de primiri cereri şi 3 ghişee de eliberări paşapoarte.

Plata taxei pentru obţinerea paşaportului se poate face on-line, în sistem internet banking, prin virament către conturile deschise de către fiecare Instituţie a Prefectului, de la orice bancă unde persoana are deschis un cont bancar, prin virament către conturile deschise de către fiecare Instituţie a Prefectului, prin mandat poştal (la orice Oficiu Poştal) şi în numerar sau după caz prin intermediul POS-urilor la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului, la casieriile Instituţiilor Prefectului şi, începând cu data de 11 iunie şi la casieriile unităţilor CEC Bank.

Spre deosebire de vechile sedii, mallurile oferă parcare mare, acces rapid către restaurante, iar avantajul mallului este că primeşte trafic suplimentar. Pe de altă parte, instituţiile publice plătesc chiria în lei.

 
Principalele valute BNR - marţi, 13:59
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7776
Diferență: 0,4753
Ieri: 4.7759
Azi: 4.3172
Diferență: 1,0604
Ieri: 4.3145
Azi: 5.5732
Diferență: 0,8213
Ieri: 5.5810
Azi: 4.3546
Diferență: 1,2651
Ieri: 4.3522