Eveniment

Ministrul Finanţelor: E bine că BNR a redus dobânda, dar nu suntem cu apa la gât

Ministrul Finanţelor: E bine că BNR a redus dobânda, dar nu suntem cu apa la gât

Autor: Voican Razvan

05.01.2012, 14:03 447
Este bine că BNR a redus astăzi dobânda-cheie, însă oricum Ministerul Finanţelor nu este dispus să se împrumute la dobânzi mari şi putem renunţa la unele oferte din partea finanţatorilor, a declarat ministrul finanţelor Gheorghe Ialomiţianu la postul public de radio România Actualităţi.


"Nu suntem cu apa la gât. Avem surse de finanţare şi oricum nu luăm bani la orice dobândă. În ultima perioadă ne-am împrumutat la dobânzi rezonabile în jur de 6,5%. Nu acceptăm împrumuturi la dobânzi mari şi urmărim să luăm împrumuturi pe termen cât mai lung pentru că suntem într-o situaţie favorabilă", a spus Ialomiţianu.


Şeful Finanţelor Publice a reamintit că Trezoreria are un buffer de lichidităţi care acoperă cheltuielile pe 4 luni.


"Vom ieşi şi pe pieţele externe. Suntem pregătiţi să o facem."

Decizia BNR de a reduce dobânda-cheie de la 6% la 5,75% este o veste bună pentru Ministerul Finanţelor care poate spera astfel la o diminuare a costului refinanţării datoriei publice. Finanţele vor fi nevoite să se bazeze în mare măsură pe piaţa internă pentru atragerea de fonduri pentru că piaţa externă riscă să rămână închisă pentru România, iar BNR va juca un rol important în asigurarea lichidităţilor necesare.

Astăzi, Finanţele au programată o emisiune de obligaţiuni de stat pe doi ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO