Eveniment

Noi proteste în Europa: 10.000 de austrieci au manifestat împotriva măsurilor de carantină în Viena. Mişcări similare în Belgia şi Ungaria

Autor: Eduard Ivanovici

01.02.2021, 17:27 463

Duminică, poliţia austriacă s-a confruntat cu circa 10.000 de protestatari în timpul unei manifestaţii împotriva restricţiilor impuse pe fondul stării de carantină, transmite Euronews.

Demonstraţia a fost blamată de autorităţi după ce câteva mii de oameni au organizat o mişcare similară la mijlocul lunii ianuarie, mulţi dintre ei nepurtând măşti şi nerespectând măsurile de distanţare socială. Numărul amenzilor de ieri ajunge la 850, potrivit ministrului de interne din Austria, Karl Nehammer.

Demonstratorii au fost încurajaţi de partidul austriac de extremă dreapta FPO, care a descris interzicerea protestelor drept „scandaloasă”. Conform The Guardian, au fost observaţi în timpul protestelor mai mulţi militanţi neonazişti, care au refuzat să se împrăştie şi au blocat traficul în drum spre parlament.

În ciuda faptului că se află deja în a treia perioadă de carantină din ultimul an, Austria a raportat duminică aproape 1.200 de infecţii cu virusul SARS-CoV-2.

În ultima săptămână, au avut loc o serie de manifestaţii asemănătoare în Belgia, Ungaria, Olanda şi Slovenia.

„Manifestaţiile nu au nimic de-a face cu libertatea. Nu implementăm măsurile pentru a ne distra, ci pentru a lupta împotriva virusului, iar situaţia actuală spune că virusul ne fură din libertate”, a declarat recent prim-ministrul Olandei, Mark Rutte.

Până acum s-au raportat de-a lungul continentului peste 30 de milioane de cazuri de COVID-19 şi peste 700.000 de morţi, potrivit Worldometers. România ocupă locul 10 în ceea ce priveşte numărul de decese cauzate de coronavirus în Europa.

 
 
 
AFACERI DE LA ZERO