Eveniment

O veste bună: România poate solicita avansul de 3,7 miliarde de euro din PNRR

O veste bună: România poate solicita avansul de 3,7...

Autor: Laura Buciu

28.10.2021, 13:38 47

PNRR-ul României a primit, joi, în avizul favorabil al Consiliului UE, iar ministrul interimar al Finanţelor, Dan Vîlceanu, spune că România poate cere avansul de 3,7 miliarde de euro.

„Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a fost prezentat astăzi (joi - n.r.) în plenul ECOFIN, şedinţă la care am participat alături de premierul Florin Cîţu. Astfel, ultimul pas pentru ca România să solicite avansul de 3,7 miliarde de euro din Planul Naţional şi Redresare şi Rezilienţă a fost făcut la întâlnirea Consiliului ECOFIN, al miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană”, a spus ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu.

Prin PNRR, România obţine 29,2 miliarde de lei şi care propune investiţii şi reforme profunde.

Programul include 107 investiţii din toate cele 15 domenii de politici publice, cea mai mare alocare fiind la transporturi, potrivit ministrului de Finanţe.

Primii bani din PNRR vor ajunge în decembrie.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO