Oficial, 100.000 de cetăţeni din state non-UE pot veni să lucreze anul acesta în România, contingentul de muncitori străini care pot veni să lucreze aici fiind dublu faţă de anul anterior. Guvernul a aprobat ieri proiectul de hotărâre privind stabilirea contingentului de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2022.
„În acest an 100.000 de lucrători străini ar putea fi admişi pe piaţa forţei de muncă din România pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă înregistrat în domenii precum cel al construcţiilor de clădiri, de drumuri, transporturi rutiere, în restaurante, hoteluri, panificaţie etc”, au transmis reprezentanţii Ministerului Muncii.