Eveniment

Orban despre alegerea primarilor în două tururi: Nu o să fac ceea ce am criticat

Orban despre alegerea primarilor în două tururi: Nu o...

Autor: Laura Buciu, Mediafax

20.12.2019, 15:19 1376

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, la Timişoara, întrebat despre alegerea primarilor în două tururi, că sunt „câteva idei obsesive” şi el nu va face ceea ce a criticat la alţii, astfel că nu va da OUG pe acest subiect.

„Sunt câteva idei obsesive. PNL susţine alegerea primarilor în două tururi. Nu doar că susţine. La fiecare proiect de lege care a fost pe tema asta noi am votat pentru, suntem iniţiatorii unui proiect de lege care urmează să intre în dezbaterea Parlamentului, dar PSD împiedică intrarea în Camera Deputaţilor în şedinţa de plen pentru că îi este frică să nu treacă acest proiect”, a declarat, vineri, la Timişoara, premierul Ludovic Orban.

Orban spune că PNL are de partea sa 173 de deputaţi care susţin alegerea primarilor în două tururi.

„Trebuie doar să intre în plenul Camerei Deputaţilor şi mă bucur că să fi noi motivaţi, să nu avem absenţe ca să putem să votăm acest proiect de lege. În ceea ce priveşte OUG, eu nu pot să fac ceea ce am criticat atunci când Guvernul Ponta a candidat la Preşedinţie. A modificat legea alegerilor prezidenţiale în 2014 ca să îşi creeze avantaje. OUG nu este un instrument cu care să poţi să modifici legea alegerilor şi în general legi ale alegerilor, existând şi puncte de vedere ale Curţii Constituţionale în acest domeniu”, a mai spus premierul.

În privinţa asumării răspunderii pe o astfel de iniţiativă, Ludovic Orban a spus că şi această procedură poate fi contestată din punct de vedere constituţional pe procedură.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO