Eveniment

Pe ce se duc 600 mil. euro, cât înseamnă valoarea contractelor semnate în 2013 în cadrul POS Mediu

Pe ce se duc 600 mil. euro, cât înseamnă valoarea...

Autor: Iulian Anghel, Laura Mitran

07.01.2014, 19:46 1905

Contracte de finanţare pentru proiecte în valoare de peste 600 de mi­lioane de euro au fost semnate anul trecut în cadrul Programului Operaţional Sec­torial (POS) Mediu, printre acestea nu­mărându-se un contract de peste 170 de mi­lioane de euro pentru reabilitarea a 7 ki­lometri de plajă.

Rata totală de absorbţie a fondurilor UE pe toate cele şapte programe opera­ţionale ajunsese la 20 decembrie 2013 la 5 mi­liarde de euro, adică 26,5% din totalul celor 19,2 miliarde de euro puse de UE la dispoziţia României, ca fonduri struc­turale, pentru 2007-2013.

Toate sumele atrase de la UE pe fonduri structurale (prefinanţări şi rambursări) erau la 20 decembrie 2013 de 7 miliarde de euro, potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene. În 2013, România a luat de la UE, ca rambursări, 2,8 miliarde de euro.

În privinţa POS Mediu, al doilea cel mai bine finanţat program după POS Transport, acesta a primit de la UE, în primele 11 luni ale lui 2013, ca rambursări, 536 de milioane de euro.

Rata totală de absorbţie ajunsese astfel la 1 miliarde de euro, reprezentând 22,2% din cele aproape 4,5 miliarde de euro pe care le are POS Mediu la dispoziţie.
În privinţa contractelor semnate, acestea ajunseseră, la finalul lui noiembrie, la valoarea de 20,5 miliarde de lei (5,7 miliarde de euro) - acoperind toate fondurile la dispoziţie, cele oferite de UE şi cele provenind din cofinanţarea internă. POS Mediu este un program esenţial pentru că se adresează lucrărilor de infrastructură mari - de apă-canal sau managementul integrat al deşeurilor.

Anul trecut, POS Mediu a semnat contracte de 600 mil. euro, a anunţat ieri Ministerul Mediului, care este autoritate de management pentru POS-Mediu.
Potrivit sursei citate, cea mai mare valoare a unui contract este cel pentru finanţarea proiectului „Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona municipiului Constanţa şi Eforie Nord“.

Prin acest proiect sunt propuse măsuri de protecţie a eroziunii costiere împotriva riscului de eroziune, pe o lungime de peste 7 kilometri de plajă, în cinci zone prioritare din partea sudică a litoralului românesc al Mării Negre: Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord.

Investiţia ar urma să fie finalizată la sfârşitul anului 2015.

Valoarea proiectului este de 170,4 mi­lioane de euro, din care 145,6 milioane de euro finanţare nerambursabilă din Fondul de Coeziune, 24,7 milioane de euro finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat şi 43.416 de euro contribuţia beneficiarului (Administraţia Naţională Apele Române, prin Admi­nistraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral).

Printre contractele de finanţare semnate anul trecut în cadrul POS Mediu, se mai numără cele pentru sisteme de management integrat al deşeurilor în judeţele Prahova (37 milioane de euro), Iaşi (56 de milioane de euro) şi Mehedinţi (22 milioane de euro).

De asemenea a fost semnat un contract de peste 258 de milioane de euro, pentru finanţarea proiectului de finalizare a staţiei de epurare de la Glina, în valoare totală de peste 416 milioane de euro. Proiectul vizează extinderea staţiei de epurare a apelor uzate şi construcţia incineratorului pentru eliminarea nămolului, reabilitarea şi extinderea sistemului de drenare, lucrări de reducere a infiltraţiilor, prin reabilitarea sistemelor de drenaj în zonele Tineretului, Titan şi Lacul Carol, şi reabilitarea colectoarelor principale.

Durata proiectului este de 63 de luni, în 2015 urmând să fie finalizate lucrările pentru extinderea staţiei de epurare, iar în 2016 celelalte obiective.

Totodată, în 2013, în cadrul POS Mediu au fost aprobate 11 proiecte cu o valoare totală de aproximativ 700 mi­lioane de euro, dintre care 9 pe infra­structura de deşeuri şi 2 pe axa apă-canal. Printre acestea se numără Programul Watman (sistem informaţional pentru management integrat al apelor), în valoare de peste 63 de milioane de euro. Potrivit estimărilor, prin implementarea acestui proiect, de către Administraţia Naţională „Apele Române“, în bazinele hidrografice vizate (Someş - Tisa, Crişuri, Mureş, Banat, Jiu, Olt, Argeş - Vedea, Buzău - Ialomiţa, Siret, Prut - Bârlad şi Dobrogea - litoral) riscul de producere a inundaţiilor va fi diminuat cu 7%.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.01.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO