Eveniment

Peste 180 de trenuri anulate, cinci linii închise, întârzieri de peste o oră în sud şi sud-est

Peste 180 de trenuri anulate, cinci linii închise, întârzieri de peste o oră în sud şi sud-est

Foto: ISU Arges

Autor: Mediafax

07.02.2012, 16:58 657

Peste 180 de trenuri au fost anulate, marţi, cinci linii sunt închise şi sunt întârzieri de peste o oră în sud şi sud-est, din cauza zăpezii, a viscolului şi a gheţii de pe firele electrice, a anunţat CFR Călători.

Potrivit CFR Călători, marţi sunt anulate 184 de trenuri, iar liniile Ploieşti-Urziceni, Titan-Olteniţa, Urziceni-Slobozia, Făurei-Buzău şi Săruleşti-Fundulea sunt închise şi se acţionează cu pluguri pentru deszăpezire.

De asemenea, pe 12 linii locomotivele electrice au fost înlocuite cu locomotive Diesel, din cauza vântului şi a poleiului depus pe firele electrice. Printre cele 12 secţii de cale ferată se numără Lehliul-Cerna Vodă, Ţăndărei-Feteşti, Fundulea-Lehliu, Tecuci-Mărăşeşti, Adjud-Buzău, Făurei-Urziceni şi Giurgiu-Videle.

Trenurile care circulă pe rute din sud şi sud-est, pe regionalele Constanţa, Galaţi şi Bucureşti, au întârzieri de peste 60 de minute.

CFR Călători precizează că înaintea trenurilor merg pluguri, pentru fluidizarea traficului, deszăpezirea pe liniile de cale ferată făcându-se cu 148 de utilaje.

Toţi călătorii din Gara de Nord Bucureşti care au ca destinaţie Constanţa au fost preluaţi de un tren suplimentar - InterRegio 12891. Trenul a plecat la ora 16.00 şi va circula pe o rută ocolitoare, prin Buzău.

De asemenea, echipele feroviare intervin cu utilajele de deszăpezire pentru redeschiderea traficului pe ruta directă Bucureşti - Constanţa şi retur.
Călătorii pot solicita informaţii despre trenurile anulate şi despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară sau la numărul de telefon 021/9521.

Meteorologii au prelungit codul portocaliu de ninsori şi viscol pentru opt judeţe din sud-estul ţării până miercuri, când va intra în vigoare codul galben de ger în aproape toată ţara, până duminică.

Pentru Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov avertizarea cod portocaliu este valabilă până miercuri, la ora 8.00.
Codul galben de ger va intra în vigoare de miercuri şi până duminică, la ora 10.00, în toată ţara, temperaturile minime ajungând până la -25 de grade.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO