Eveniment

PNL a depus moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Ponta

PNL a depus moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului...

Autor: Roxana Preda

21.09.2015, 15:37 751

Liberalii au depus moţiunea de cenzură "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta", documentul fiind semnat de 180 de parlamentari, iar Birourile Permanente ale celor două Camere urmează să stabilească luni calendarul dezbateii moţiunii.

Anunţul a fost făcut de liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu.

Nicolăescu a spus că moţiunea a fost semnată de 180 de parlamentari - 119 deputaţi, din care 112 PNL, şase neafiliaţi şi unul de la Grupul Democrat şi Popular şi 61 de senatori, din care 58 de la PNL şi trei neafiliaţi.

"La ora 16.00 vom convoca birourile reunite pentru a stabili calendarul de dezbatere şi votare a moţiunii", a spus Nicolăescu, precizând că textul moţiunii de cenzură are două pagini şi conţine "idei de forţă".

PNL afirmă în textul moţiunii "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!" ca "un premier trimis în judecată, compromite o naţiune întreagă”, afrimând că "în orice altă ţară din UE premierul şi-ar fi dat demisia în momentul următor începerii urmăririi penale, adică acum mai bine de trei luni de zile".

Liberalii îi cer, potrivit moţiunii, lui Gabriel Oprea să spună "care este interesul naţional care reclamă menţinerea lui Victor Ponta cu preţul decredibilizării acestei ţări", îndemnându-l să pună "în balanţă promisiunea făcută lui Ponta şi interesul poporului român".

În textul moţiunii, PNL îl acuză pe Liviu Dragnea că prin menţinerea lui Victor Ponta la guvernare vinde iluzii românilor.

"Domnule Liviu Dragnea, vorbeaţi recent de resetarea clasei politice, de o nouă politică. Sprijinindu-l pe Ponta, nu faceţi decât să vindeţi iluzii românilor. Menţinerea PSD la guvernare nu poate fi un scop în sine. Nu mai confundaţi România cu partidul! Dacă vi-l doriţi pe Ponta şi nu puteţi scăpa de el, folosiţi-l la PSD, dar nu la Palatul Victoria. PSD-ul ce alege, România sau Victor Ponta?!", arată textul moţiunii.

Potrivit art.113 din Constituţie precizează că: (1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, (2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.

De asemenea, articolul 113, alin 3 spune că mmoţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO