Eveniment

Poliţiştii au ridicat aparatură medicală de pe ambulanţele Puls, care aveau contract cu Dinamo

Poliţiştii au ridicat aparatură medicală de pe...

Autor: Monica Moanea, Gabriela Ghitcuta

09.05.2016, 14:43 62

Potrivit unor surse oficiale, poliţiştii au ridicat aparatură medicală de pe ambulanţele Puls care mergeau la stadionul Dinamo, urmând să se analizeze dacă aparatura folosită este conformă.

De altfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, anunţă, luni, printr-un comunicat de presă că duminică,au fost audiaţi angajaţi din cadrul serviciului de ambulanţă privat dar şi medicul echipei de fotbal Dinamo.

"De asemenea, au fost ridicate documentele medicale ale jucătorului, atât de la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, cât şi de la clubul Dinamo. Aceste documente au fost puse la dispoziţia I.N.M.L. „Mina Minovici” Bucureşti", se mai spune în comunicat.

Potrivit Parchetului Capitalei, luni, "a fost efectuată necropsia medico-legală de către specialişti din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici” Bucureşti, concluziile acestei activităţi urmând a fi formulate după finalizarea analizelor de laborator".

"Totodată, în cauză au fost ridicate documente şi aparatură medicală de la serviciul de ambulanţă privat care a asigurat asistenţa de specialitate la evenimentul sportiv", mai informează Parchetul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO