• Leu / EUR4.9472
  • Leu / GBP5.8254
  • Leu / USD4.6322
Eveniment

Ponta, după discuţia cu Chevron: Guvernul sprijină gazele de şist. În final, va rămâne doar o minoritate radicală

Ponta, după discuţia cu Chevron: Guvernul sprijină gazele de şist. În final, va rămâne doar o minoritate radicală

Şeful Guvernului a susţinut declaraţia la Washington, la finalul unei întâlniri cu reprezentanţii companiei americane Chevron.

El a arătat din nou că, pentru România, independenţa energetică este un obiectiv strategic naţional, care poate fi atins prin folosirea resurselor convenţionale, inclusiv cele din Marea Neagră, dar şi printr-un sprijin pe care Guvernul este foarte hotărât să îl acorde tuturor explorărilor de resurse neconvenţionale, de gaze de şist, efectuate în România nu doar de compania americană Chevron, ci şi de alte companii, atât timp cât sunt respectate toate standardele de mediu.

"Avantajele economice sunt uriaşe. Mi s-a confirmat încă o dată că Statele Unite ale Americii sunt pe cale de a câştiga o mare bătălie în economia mondială prin faptul că folosesc în acest moment resurse mult mai ieftine - gazul Statelor Unite este la o treime faţă de preţul din Europa -, în ultimii ani aproape un milion de noi locuri de muncă au fost create în Statele Unite ale Americii în domeniul exploatării gazelor şi a petrolului de şist şi aflam cu mare invidie - pentru că ştiu că e un subect care în România a generat atâtea probleme sociale şi economice, chiar şi politice - că se construiesc şapte noi combinate de îngrăşăminte chimice, adică ceea ce în România şi în toată Europa se cam închide, tocmai pentru că preţul gazului este deja cel mai competitiv pe plan mondial. Mă gândeam că mi-aş dori ca şi în România să putem să ne păstrăm combinatele de îngrăşăminte, toate acele facilităţi industriale care folosesc gaz, fără a mai avea probleme miniştrii sau cei care aprobă astfel de lucruri, printr-un mod foarte simplu: preţuri mai ieftine", a sus Ponta.

El a precizat că reprezentanţii Chevron i-au comunicat că nu intenţionează să se retragă din România, ci să comunice mai clar atât condiţiile de protecţie a mediului şi cele tehnologice, cât şi avantajele economice.

"Eu sunt absolut convins - şi ei sunt convinşi - că o parte importantă dintre cei care sunt împotrivă sunt deschişi la aceste explicaţii, trebuie doar să le primească. Va rămâne, cum se întâmplă în toate ţările din lume, o minoritate radicală care nu va asculta niciun argument oricât de raţional, dar care nu poate să impună majorităţii o decizie sau renunţarea la un proiect strategic naţional", a adăugat Ponta.

Premierul a precizat că toate companiile care investesc în România trebuie să ştie că nu au motive de teamă şi că legea este respectată, iar persoanele care încalcă aceste legi şi atentează la integritatea altei persoane sau a proprietăţilor sunt sancţionate.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9472
Diferență: -0,0101
Ieri: 4.9477
Azi: 4.6322
Diferență: -0,8625
Ieri: 4.6725
Azi: 5.8254
Diferență: -0,1217
Ieri: 5.8325
Azi: 4.7915
Diferență: -0,2768
Ieri: 4.8048