Premierul Dăncilă: Luni va fi lansată licitaţia pentru realizarea autostrăzii Ploieşti-Braşov

11 oct 2018 Autor: Ana Petrescu

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, joi seară, că licitaţia pentru autostrada Ploieşti-Braşov, în parteneriat public-privat, va fi lansată luni, iar în termen de 30 de zile investitorii străini şi români vor putea depune ofertele.Tipul licitaţiei va fi selecţia competitivă a adăugat prim-ministrul.

"Mă bucur să anunţ că, luni, se va lansa licitaţia pentru realizarea autostrăzii Ploieşti - Braşov, în parteneriat public-privat, un proiect aşteptat de mult timp şi pentru care Guvernul a făcut eforturi în ultimele luni. În termen de 30 de zile, investitori români şi străini pot depune ofertele, iar tipul licitaţiei va fi selecţia competitivă. Vor urma negocieri cu investitorii selectaţi, astfel încât în luna decembrie estimăm semnarea acordului de parteneriat public-privat pentru realizarea acestei autostrăzi", a afirmat Viorica Dăncilă, într-o declaraţie de presă susţinută joi seară la Palatul Victoria.

Aceasta a adăugat că au fost pregătite, în ultima perioadă, mai multe proiecte guvernamentale.

"Am pregătit în ultimele luni mai multe proiecte guvernamentale care au ajuns la maturitate. Prin aplicarea lor vom crea mai multe locuri de muncă şi mai bine plătite, vom atrage proiecte de investiţii cu valoare adăugată mare. Beneficiile sunt atât economice şi sociale, dar şi în măsură să consolideze România ca o destinaţie atractivă pentru mediul de afaceri", a completat şeful Executivului.

 
Cuvinte cheie:
DĂNCILĂ
, AUTOSTRADĂ
, LICITAŢIE
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide