Eveniment

Premierul Florin Cîţu: Banca Naţională de Dezvoltare va prelua atribuţii din celelalte companii financiare de stat

Florin Cîţu

Florin Cîţu

Autor: Roxana Rosu

20.08.2021, 00:05 1529

Premierul Florin Cîţu a spus joi, la pre­da­rea mandatului de ministru de finanţe, că pro­iectul legislativ al noii bănci de stat, Banca Naţională de Dezvoltare (BND), este în proces de avizare şi că ea va prelua atri­bu­ţii din celelalte companii financiare de stat.

El a mai spus că noul ministru de finanţe, Dan Vîlceanu, trebuie să organizeze un grup de lucru pentru găsirea unor soluţii, astfel încât noua bancă să preia multe din atribuţiile celorlalte companii financiare de stat.

Florin Cîţu nu a precizat însă ce înţelege prin companii financiare de stat şi dacă sunt incluse şi cele două bănci, CEC Bank şi EximBank.

România are multe instituţii prin care se derulează garantarea unor credite, precum Fondul Naţional de Garantare, Fondul de Con­tragarantare etc.

Proiectul Băncii Naţionale de Dezvoltare are o vechime de peste 6 ani şi a trecut prin guvernarea Cioloş, PSD, Orban şi Cîţu.

Una din variante discutate era ca noua bancă să fie făcută pe structura EximBank, unde garantarea ar fi rămas la noua en­titate, iar partea de corporate ar fi plecat la Banca Românească, pe care a cumpărat-o EximBank în urmă cu trei ani. Dar acest proiect nu a fost îmbrăţişat de actuala guvernare, astfel încât varianta de acum indică realizarea unei noi entităţi.

Proiectul BNR este publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor, la rublica „Transparenţă“.

Potrivit expunerii de motive a proiectului, principala motivaţie economică pentru constituirea băncilor naţionale de dezvoltare o reprezintă nevoia de a aborda disfuncţionalităţile pieţei financiare locale, care afectează dezvoltarea economică şi nivelul investiţiilor în economie: „Băncile de dezvoltare pot sprijinidezvoltarea întreprinderilor româneşti şi a altor entităţi din sectorul public şi privat din România în vederea impulsionării unei creşteri economice sustenabile, în conformitate cu strategia de dezvoltare economico-socială a Guvernului“.

Documentul mai spune că, prin crearea BND, se urmăreşte finanţarea domeniilor prioritare, contribuţia naţională la implementarea obiectivelor economice şi strategice ale UE pe plan local şi alinierea la practicile europene şi internaţionale în materie de finanţare a dezvoltării, creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, identificarea disfuncţionalităţilor pieţei financiare şi reducerea decalajelor de finanţare.

Apariţia noii bănci nu va avea impact asupra bugetului de stat, potivit sursei citate.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO