Eveniment

Premierul Ludovic Orban: Domnul Streinu Cercel vorbeşte în nume personal. Analizele nu fac parte din deciziile care se iau la nivelul guvernului

Premierul Ludovic Orban: Domnul Streinu Cercel vorbeşte...

Autor: Răzvan Botea

21.04.2020, 20:36 272

Premierul României Ludovic Orban a spsu în legătură cu proiectul lui Adrian Streinu Cercel privind măsuri post-criză că nu fac obiectul intenţiilor guvernului. El a calificat publicarea documentului în cauză ca un act iresponsabil.

„Critic sever aruncarea unor propuneri în spaţiul public care nu fac parte din decizile care se iau la nivelul guvernului. Nu există nici cea mai mică intenţie să ţinem bunicii şi părinţii noştri într-o perioadă de izolare atât de lungă. Transmiterea publică a unei astfel depropuneri nu afce bine societăţii şi consider că este un act iresponsabil”, a spus Ludovic Orban la televiziunea publică.

Doctorul Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” a propus un proiect pentru perioada de după relaxarea măsurilor pentru prevenirea răspândirii virusului. Printre măsuri se numără separarea bătrânilor de familii pentru o perioadă de trei luni şi izolarea totală în categoria de vârstă 40 - 65 de ani, „în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie”, dar şi oprirerea plăţii TVA-ului şi a taxelor şi impozitelor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO