Eveniment

Premierul Nicolae Ciucă vine cu veşti bune: România va beneficia în scurt timp de 2,6 miliarde de euro prin PNRR. Este prima cerere de plată aprobată recent de Comisia Europeană

Premierul Nicolae Ciucă vine cu veşti bune: România va...

Autor: Mediafax

24.10.2022, 18:09 186

România va beneficia în scurt timp de 2,6 miliarde de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, reprezentând prima cerere de plată aprobată recent de Comisia Europeană, anunţă premierul Nicolae Ciucă.

„România va beneficia în scurt timp de 2,6 miliarde de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, reprezentând prima cerere de plată aprobată recent de Comisia Europeană. Este confirmarea faptului că ne-am îndeplinit ţintele şi reformele asumate pentru ultimul trimestru al anului trecut, printr-un efort susţinut la nivel guvernamental”, afirmă Nicolae Ciucă.

El precizează că ţara noastră va transmite până la sfârşitul acestei luni, a doua cerere de plată din PNRR.

„Continuăm dialogul şi coordonarea cu partenerii noştri europeni în perspectiva pregătirii şi transmiterii celei de a doua cereri de plată din PNRR, până la sfârşitul acestei luni, în valoare de 3,2 miliarde de euro”, încheie Ciucă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO