Eveniment

Preşedintele Zelensky cere primirea de urgenţă a Ucrainei în UE. ”Sunt convins că merităm asta”. Drulă, preşedintele USR: Aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova la UE în procedură de urgenţă, un răspuns adecvat lui Putin

Preşedintele Zelensky cere primirea de urgenţă a...

Autor: Laura Buciu

28.02.2022, 12:56 128

Preşedintele Ucrainean a cerut admiterea de urgenţă a Ucrainei în UE, în contextul războiului cu Rusia. 

Aderarea Ucrainei şi a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) în procedură de urgenţă ar reprezenta un demers legitim şi un răspuns adecvat către Vladimir Putin, este de părere preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă.

Statele europene trebuie să aibă dreptul să îşi aleagă libere destinul, iar valorile UE cer acum o asemenea decizie, spune preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, care crede că aderarea Ucrainei şi a Republicii Moldova la UE în procedură de urgenţă ar reprezenta un demers legitim şi un răspuns adecvat către Vladimir Putin.

„În 2014, ucrainenii au ţinut piept unui regim rusofil violent şi şi-au apărat Acordul de Asociere la UE. În Euromaidan, eroii Ucrainei au dat jos regimul Ianukovici şi au plătit cu sânge dorinţa de integrare europeană. Drept răspuns, Vladimir Putin a început să rupă bucăţi din Ucraina, iar astăzi duce un război barbar împotriva sufletului acestei naţiuni. Salut declaraţiile doamnei preşedinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu privire la dorinţa ca Ucraina să adere la UE şi, de asemenea, semnalul dat de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care a promis că dezbaterea despre aderarea Ucrainei va avea loc”, spune Drulă.

Drulă spune că cele mai avansate state din Parteneriatul Estic - Ucraina şi Republica Moldova - merită o şansă reală de aderare pentru că au „locul lor în Lumea Liberă”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO