Eveniment

Prognoza: Agricultura se vede puternic în aconomie anul acesta, dar în 2012 aportul va fi cel mult zero

Prognoza: Un aport puternic al agriculturii la economia de anul acesta se traduce în 2012 în limitarea avansului PIB

Autor: Ovidiu Tempea

20.09.2011, 16:36 1540

Performanţa foarte bună a agriculturii, care ar putea duce creşterea economică din acest an la 1,7%, limitează avansul PIB din 2012, prin efectul de bază, iar riscurile de pe pieţele partenere fac posibilă o reducere a prognozei de creştere pentru 2012 înspre 3%, afirmă preşedintele CNP.

"Avem prognoza interimară de la Comisia Europeană şi apare stabilitate în 2011. Suntem în măsură să dăm prognoza interimară pe 2011. Având în vedere impactul foarte pozitiv al agriculturii, avem o estimare de 1,7% pentru acest an, faţă de 1,5% până acum. Pare, într-adevăr, că în 2012 sunt riscuri multe şi poate fi o încetinire, să vedem cât din impactul extern va fi compensat de cererea internă, de investiţii, de absorbţia fondurilor UE. Încă e prea devreme să dăm o estimare. Mai întâi trebuie să introducem în model modificările operate pentru acest an", a declarat Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP).

Şeful CNP a arătat că o nouă prognoză pentru anul viitor, care să cuprindă şi noile date aferente anului 2011, va fi gata abia la finele lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie.Ghizdeanu a explicat că determinante pentru rezultatul estimării vor fi primele date privind evoluţiile din luna august, care vor indica dacă relaţiile comerciale şi comenzile au încetinit."Dacă băgăm în model doar iulie, nu apar niciun fel de modificări. Primele semnale vor apărea dacă în august, lună în general mai slabă decât iulie, nu se menţin evoluţiile anuale, se iese din parametri. Este însă evident că agricultura nu va mai avea un impact pozitiv la anul. Dacă va fi un an tot la fel de bun putem avea cel mult impact zero", a mai spus Ghizdeanu.În prognoza de primăvară, CNP a indicat o creştere economică de 1,5% în 2011 şi 4% în 2012.


"Mai sunt multe date de introdus în model, datele lunare, noile date pe 2011, e foarte greu încă de zis cum va arăta 2012. Din păcate apar semnale de încetinire faţă de prognoza iniţială şi trebuie să fim moderaţi", a conchis Ghizdeanu.Preşedintele Traian Băsescu le-a solicitat miniştrilor, luni, la Cotroceni, să pregătească pentru 2012 un buget "care să n-aibă nicio legătură cu alegerile", respectiv care "să ia în consideraţie o creştere de 2 - 2,5%, dar bazată pe investiţii".


"Nu vă faceţi iluzia creşterii economice de 3,5-4% dacă nu deschideţi exploatări de metale. Şi vă spun eu - pentru că se simte şi vedem cifrele - încetinirea ritmului de creştere economică exact pe pieţele pe care România exporta. Vă sugerez să pregătiţi un buget pentru anul 2012 care să n-aibă nicio legătură cu alegerile, ci care să aibă legătură cu realitatea. Şi asta înseamnă un buget care să ia în consideraţie o creştere de 2 - 2,5%. Dar bazată pe investiţii", le-a spus preşedintele miniştrilor prezenţi la depunerea jurământului de învestitură de către Sulfina Barbu.Şeful statului a spus că dacă Guvernul va continua să fie prudent şi să acţioneze responsabil, membrii săi vor obţine un rezultat mai bun la alegeri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO