Eveniment

Programul electoral al alianţei USR-PLUS. Cum vor să îi convingă pe români să îi voteze

Programul electoral al alianţei USR-PLUS. Cum vor să...

Autor: Diana Grigore

04.04.2019, 14:34 850

USR-PLUS a prezentat, joi, programul electoral pentru Parlamentul European. Printre promisiunile alianţei se află crearea unui MCV European aplicabil, aderarea României la Schengen, dar şi modificări în educaţie, agricultură şi infrastructură. USR-PLUS srpijină, de asemenea, aderarea Moldovei la UE.

Dan Barna şi Dacian Cioloş, liderii alianţei USR-PLUS, au prezentat, joi, programul electoral pentru mandatul de cinci ani din Parlamentul European.

Oferta electorală a alianţei vizează cinci teme principale: Justiţie şi protejarea drepturilor românilor în UE; Bunăstarea societăţii: sănătate, educaţie, măsuri anti-sărăcie; Prosperitate europeană acasă, în România şi Politica externă şi de securitate.

Astfel, în domeniul justiţiei, USR-PLUS propune un MCV European diferit, aplicabil.

„Statul de drept nu este negociabil, nici la nivel de ţară, nici la nivel de Uniune. Propunem crearea unui mecanism orizontal, aplicabil în toate statele membre, de monitorizare a derapajelor faţă de statul de drept, pe modelul MCV, implementat cu succes în Bulgaria şi România”, potrivit programului electoral al alianţei.

De asemenea, o altă propunere în domeniul justiţiei vizează legislaţia europeană anticorupţie, dar şi combaterea criminalităţii.

„Vom propune legislaţie europeană anticorupţie care să uniformizeze la nivelul statelor membre definiţia faptelor de corupţie, criteriile de integritate pentru accesul în funcţiile publice, dar şi regulile comune pentru ca cei care comit fapte de corupţie să nu beneficieze de imunitate. Ne angajăm la consolidarea unei legislaţii europene anticorupţie solide şi la un cadru legislativ de cooperare care să permită cu uşurinţă combaterea infracţionalităţii, a spălării de bani, a crimei organizate şi a terorismului, precum şi recuperarea prejudiciilor cauzate de acestea. Victimele marilor scheme infracţionale de spălare de bani, crimă organizată şi corupţie nu sunt doar indivizi, ci comunităţi şi naţiuni întregi, aşa cum România devine, încet şi sigur, victima PSD, a lui Dragnea şi a marilor corupţi Vom susţine activitatea agenţiilor europene relevante pentru combaterea criminalităţii şi cooperarea judiciară transfrontalieră”, se mai arată în programul USR-PLUS pentru mandatul de europarlamentar.

Pentru drepturile europene ale cetăţenilor români, USR promite aderarea României la Schengen, dar şi extinderea competenţelor Mediatorului European astfel încât acesta să poată interveni în sprijinul cetăţenilor care interacţionează cu instituţii naţionale care gestionează fonduri europene.

În domeniul sănătăţii, alianţa USR-PLUS propune modernizarea spitalelor.

„Vom milita pentru acordarea de fonduri europene suplimentare pentru construirea de noi spitale şi pentru modernizarea, la standarde europene, a reţelei de spitale existente. Vom milita, de asemenea, pentru introducerea de standarde comune europene pentru calitatea serviciilor medicale şi pentru managementul din spitale. Acest lucru va creşte calitatea serviciilor de sănătate din România şi va permite personalului medical să capete siguranţa că merită să îşi facă meseria în ţară”, se arată în programul electoral.

O altă propunere vizează reguli comune şi transparente pentru transplant.

Şi în domeniul educaţiei USR-PLUS vrea modificări. Alianţa propune „ERASMUS pentru liceeni: program de burse de mobilitate pentru organizarea şi realizarea de programe de schimburi pentru liceeni”. De asemenea, alianţa propune asigurarea introducerii, în toate statele membre, în învăţământul primar şi gimnazial, de conţinut educaţional axat pe cultura şi istoria europeană, cu accent pe unitatea şi integrarea europeană a tuturor statelor membre.

Reducerea abandonului şcolar este de asemenea unul dintre obiectivele alianţei.

Un alt obiectiv în domeniul educaţiei vizează crearea unei Agenţii Europene pentru copii, incluziune şi inovare socială (AECIIS) cu sediul la Bucureşti.

Pentru a ajuta antreprenorii, alianţa susţine adoptarea la nivel european a Garanţiei pentru competenţe - cadrul legislativ care să asigure accesul la competenţe cheie aliniate cu nevoile pieţei muncii pentru persoanele cu dificultate de acces la formare.

Aderarea la zona euro este un alt obiectiv al alianţei, pe timpul mandatului în Parlamentul European.

Şi în agricultură alianţa USR-PLUS propune crearea clasei de mijloc la sate, ridicarea ruralului şi prin economie non-agrară, dezvoltarea fermelor de familie, asocierea fermierilor, încurajarea lanţului scurt dintre producător şi consumator. Reducerea birocraţiei şi mărirea bugetului din fonduri europene pentru agricultură reprezintă alte două obiective ale alianţei.

În programul electoral, USR-PLUS susţine dezvoltarea digitalizării, dezvoltare în domeniul energiei, dar şi în infrastructură.

În concluzie, cele 10 obiective asumate de alianţei 2020 USR-PLUS pentru Parlamentul European, potrivit programului electoral, sunt:

-Regulament european anti-corupţie, cu standarde comune de integritate şi monitorizare a statului de drept pentru toate ţările membre

-Fonduri pentru construirea sau modernizarea spitalelor şi introducerea de reguli europene pentru calitatea serviciilor medicale

-Protejarea drepturilor românilor care trăiesc sau muncesc în Europa

-Programe pe bani europeni prin care românii din dispora să deschidă mici afaceri în România

-Sprijin tehnic european pentru construcţia de autostrăzi şi de mari proiecte de infrastructură

-Introducerea programului de mobilitate Erasmus pentru liceeni

-Sprijinirea fermelor mici şi mijlocii prin fonduri europene pentru a consolida un trai decent în mediul rural şi pentru a susţine economia locală

-Recunoaşterea europeană a terenurilor agricole ca parte a patrimoniului social şi natural local şi introducerea dreptului de reglementare naţională a tranzacţiilor cu terenurile agricole

-Aderarea României la spaţiul Schengen şi protejarea frontierelor externe

-Sprijinirea aderării Republicii Moldovei la Uniunea European

În programul de campanie sunt prevăzute şi mitinguri, potrivit anunţului făcut joi de liderul USR Dan Barna.

Alegerile europarlamentare au loc pe 26 mai.

7 candidaţi independenţi şi 27 de partide s-au înscris în cursa pentru alegerile din Parlamentul European.

USR-PLUS vine cu 12 candidaţi, pe primul loc fiinc chiar liderul PLUS, Dacian Cioloş.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO