După Marea Criză a fost clar că progresul, globalizarea şi capitalismul ca model economic i-au lăsat în urmă pe cei slabi sau mai puţin adaptaţi. Valurile de nemulţumire şi indignare au adus la putere populişti chiar în cea mai înaltă funcţie din SUA. Reducerea inegalităţilor a urcat pe primul loc printre priorităţile politicienilor, dar şi a liderilor capitalişti – executivii celor mai puternice şi cunoscute corporaţii americane. Ei au avertizat că dacă nu ţine pasul cu vremurile, cu realitatea socială, dacă nu se schimbă, capitalismul de tip occidental va muri. Soluţia găsită de ei a fost „stakeholder capitalism”, un sistem în care corporaţia serveşte interesele tuturor părţilor implicate sau vizate de afacere. Lucrurile acestea se întâmplau în urmă cu doar câţiva ani.
Între timp a venit pandemia, o criză economică cum n-a mai fost alta, protecţionism, iar acum războiul din Ucraina. Nimeni nu mai vorbeşte de „stakeholder capitalism”, de reinventarea capitalismului. Acum se pune problema sfârşitului unei ere, cea a globalizării postbelice hrănite de liberalismul economic, cea în care sărăcia la nivel mondial a scăzut mai mult decât oricând în istoria umanităţii. Polii de putere economică şi geopolitică se rearanjează. Despre acest lucru scriu John Micklethwait şi Adrian Wooldridge, comentatori la Bloomberg. O carte publicată în 1919 despre „Consecinţele economice ale păcii” nu este locul de plecare evident pentru înţelegerea consecinţelor economice ale războiului din Ucraina. Acolo poate fi găsită faimoasa descriere făcută de John Maynard Keynes vieţii de huzur a londonezului din clasa mijlocie-superioară în 1913 – chiar înainte ca Marele Război să schimbe totul.
În 1913 locuitorul Londrei putea să comande prin telefon, sorbindu-şi ceaiul de dimineaţă în pat, diferitele produse de pe întregul pământ, în cantitatea pe care o consideră potrivită şi să se aştepte în mod rezonabil ca livrarea lor să fie făcută repede, la uşă; el şi-ar putea, în acelaşi moment şi prin aceleaşi mijloace, să-şi investească averea în resursele naturale şi în noile întreprinderi din orice parte a lumii şi să se îndestuleze, fără efort, din roadele şi avantajele viitoare aduse de acestea. Keynes descrie apoi modul în care acest londonez putea specula pe pieţe şi călători oriunde dorea fără paşaport sau deranjul de a schimba moneda (standardul de aur însemna că banii lui erau buni peste tot). Şi apoi celebrul economist dă lovitura de graţie intrând în capul privilegiatului londonez: el a considerat această stare de lucruri ca normală, sigură şi permanentă, cu excepţia direcţiei de îmbunătăţire ulterioară, şi orice abatere de la ea ca fiind aberantă, scandaloasă şi evitabilă.
