• Leu / EUR5.2436
  • Leu / GBP6.1375
  • Leu / USD4.5389
Eveniment

Rata şomajului a urcat la 5,2% în luna mai, ajungând la nivelul celei din prima parte a anului 2017. Numărul şomerilor estimat pentru luna mai 2020 a fost de 463.000, cu 31.000 mai mulţi decât în aprilie şi cu 111.000 mai mulţi decât în luna mai a anului trecut

Rata şomajului a urcat la 5,2% în luna mai, ajungând...

Autor: Ramona Cornea

05.07.2020, 12:13 530

Rata şomajului a ajuns la 5,2% în luna mai a acestui an, în creştere cu 0,4 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă şi cu 1,3% mai mare decât cea din luna mai a anului 2019, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). „Rata şomajului în luna mai 2020 a crescut la nivelul celei de acum trei ani (prima parte a anului 2017), respectiv cu 0,4 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (5,2 faţă de 4,8%)“, transmite INS.

Numărul şomerilor estimat pentru luna mai a anului 2020 a fost de 463.000, în creştere faţă de luna precedentă, cu 31.000 mai mulţi decât în aprilie şi cu 111.000 mai mulţi decât în luna mai a anului trecut.

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna mai 2020. Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 2,1 puncte procentuale pe cea a femeilor, respectiv 6,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,0% în cazul celor de sex feminin.

Te-ar putea interesa și:

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2436
Diferență: 0,0019
Ieri: 5.2436
Azi: 4.5389
Diferență: -0,1891
Ieri: 4.5389
Azi: 6.1375
Diferență: 0,0717
Ieri: 6.1375