Eveniment

Război în Ucraina 10 aprilie

Război în Ucraina 10 aprilie
11.04.2022, 00:05 82

Atacul cu bombă asupra gării din Kramatorsk a cauzat indignare la nivel global

Bombardarea unei gări din estul Ucrainei a atras condamnări la nivel mondial şi solicitări de asumare a responsabilităţii la adresa armatei lui Vladimir Putin. Oficialii ucraineni au declarat că atacul asupra gării din Kramatorsk s-a soldat cu moartea a cel puţin 52 de persoane şi rănirea altor sute, scrie AlJazeera.  Preşedintele american Joe Biden a spus că atacul a fost încă o atrocitate îngrozitoare comisă de Rusia, care a lovit civilii care încercau să evacueze şi să ajungă în siguranţă.

 

Zelenski se întâlneşte cu liderii europeni

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit Regatului Unit pentru decizia de a trimite mai mult ajutor sub formă de arme Ucrainei după o întâlnire cu prim-ministrul britanic Boris Johnson, sâmbătă,  la Kiev. Zelenski s-a întâlnit şi cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer, în capitala Ucrainei în acea zi, în urma discuţiilor sale cu liderii Uniunii Europene de vineri, conform CNN. Vineri, preşedinta Comisiei Europene,Ursula von der Leyen, şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, au mers la Bucea, oraşul de lângă Kiev unde au fost ucişi sute de civili.

 

Armata rusă se îndreaptă spre Harkov

Imaginile din satelit colectate şi analizate de Maxar Technologies arată un convoi militar rusesc lung de aproape 13 kilometri la est de Harkov, în estul Ucrainei. Vineri, şeful serviciilor secrete a apărării ucrainene a declarat pentru CNN că trupele ruse se regrupau peste graniţă şi intenţionează să avanseze spre Harkov, într-un asalt major.

 

Atacuri cu bombă au avut loc în regiunea Dnipropetrovsk

Valentyn Reznichenko, şeful administraţiei militare regionale Dnipropetrovsk din sud-estul Ucrainei, a declarat duminică că au avut loc o serie de lovituri în regiune în ultimele 24 de ore, conform CNN. Au fost sirene aproape în fiecare oră şi, din păcate, obuze vin în diferite zone, a spus el. Un atac al ruşilor asupra capitalei regionale Dnipro a distrus infrastructura, a spus el, fără a oferi alte detalii.

 

Crucea Ruşie nu a putut ajunge în Mariupol pentru a evacua civilii

Şeful Comitetului Internaţional al Crucii Roşii din Ucraina a declarat că echipa sa nu a reuşit să ajungă săptămâna trecută în oraşul-port asediat Mariupol, deşi a încercat timp de cinci zile. Pascal Hundt a declarat pentru Sky News că condiţiile de securitate nu erau bune, ceea ce a făcut ca echipa să se întoarcă la aproximativ 20 km de Mariupol. El a spus că au strâns refugiaţi pe drum şi maşini private s-au alăturat convoiului sub steagul Crucii Roşii, peste 1.000 de oameni ajungând în sfârşit la Zaporijja.

 

Oficial ucrainean: zeci de persoane au găsite într-o groapă comună de lângă Kiev

Ucraina spune că a descoperit o altă groapă comună în apropiere de Kiev, după ce forţele ruse s-au retras din zonele de la nord de capitală pentru a-şi concentra asaltul spre est, scrie BBC. Potrivit agenţiei de presă Reuters, un oficial din satul Buzova a spus că cadavrele a zeci de civili au fost găsite într-un şanţ de lângă o benzinărie. Nu a existat nicio confirmare independentă, dar până acum au fost găsite o serie de gropi comune în zonele din jurul Kievului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO