Eveniment

Reprezentanţii Chevron s-au întâlnit ieri şi cu ministrul dezvoltării regionale

08.03.2012, 00:00 92

Ministrul dezvoltării regionale Cristian Petrescu s-a întâlnit cu reprezentanţii companiei Chevron, interesaţi să înceapă forajul de gaze neconvenţionale în România, şi i-a asigurat că susţine proiectele care ajută la dezvoltare şi crearea de locuri de muncă, respectând standardele de mediu.

Directorul Chevron România Tom Host i-a prezentat lui Petrescu avantajele explorării gazelor de şist pentru România. "Ministrul Cristian Petrescu şi-a afirmat susţinerea pentru acele proiecte care ajută la dezvoltare şi crearea de locuri de muncă şi care respectă în acelaşi timp cele mai înalte standarde de securitate şi protecţie a mediului", se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării.

Reprezentanţii Chevron s-au întâlnit, marţi, la sediul Guvernului, cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu, discuţiile vizând intenţia celui de-al doilea mare grup petrolier din Statele Unite de a începe în acest an forajul de gaze neconvenţionale în România, în contextul în care Bulgaria a anulat recent o licenţă a companiei americane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO