Eveniment

Român supravieţuitor în Algeria: N-am fost salvaţi, ne-am salvat singuri, am mers 35 km prin deşert

Român surpravieţuitor în Algeria: N-am fost salvaţi, ne-am salvat singuri, am mers 35 km prin deşert

Autor: Departamentul Corespondenţi

20.01.2013, 16:44 1128

"Era întuneric, ne-am strecurat pe sub maşini, ne-am târât, am ajuns la un gard, am reusit să sărim şi de acolo am reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ajungem unde ne propusesem", a spus Liviu Floria, precizând că au mers prin deşert "cel puţin 30-35 de kilometri, timp de aproximativ 15 ore".

El a mai spus că psihic este "distrus" şi că a trecut prin "două zile de teroare permanentă, de miercuri dimineaţă până vineri la ora cinci".

"Nu am fost salvaţi, ne-am salvat singuri. A fost un coşmar pentru un om civilizat, ne-am salvat în ultimul moment, când am luat decizia să evadăm, altă şansă nu aveam. Am evadat împreună cu alţi şapte colegi, între care un român, norvegieni, britanici, un localnic şi Iachim Gheorghe. Localnicul ne-a ajutat foarte mult. Nu am fost reţinuţi, nu am fost salvaţi, ne-am salvat singuri. Dacă aş fi fost reţinut ca ostatic, probabil că nu mai vorbeam acum. La momentul declanşării atacului am fost cinci români, în locaţia cu mai multe locuri de activitate. Când m-am întâlnit cu armata algeriană şi soldaţii americani ne-am simţit în siguranţă. Nu am avut legătură cu casa cât am fost ostatic, erau îngrijoraţi", a mai afirmat el, spunând că va da alte declaraţii atunci când va avea certitudinea că sunt în siguranţă colegii săi.

El a precizat că despre unul dintre colegii săi ştie că era la Londra, în drum spre România.

"O să mai plec, viaţa continuă, trebuie să ne profesăm profesia, atacurile teroriste nu ne descurajează. Aş vrea să mulţumesc premierului, ministrului de Externe, care m-a sunat şi m-a încurajat, domnului consul, care m-a sunat. Pentru românii din Algeria: să nu ne pierdem speranţa, nu suntem mercenari, nu suntem militari, ne facem profesia. Mi-ar fi foarte greu să mă întorc în Algeria, vreau să văd cum o să mă simt mental, cum mă simt fizic şi după aceea mai văd. Singur nu ştiu cum aş fi reuşit, dar într-o echipă am reuşit să ne punem de acord să luăm deciziile potrivite în deşert la momentul potrivit, altfel nu ne salvam. Nu suntem eroi, nu sunt erou, eroi sunt soldaţii care luptă pe front. Important este să nu-ţi pierzi speranţa niciodată, asta este cel mai important", a declarat Liviu Floria.

Liviu Floria este din Piteşti, iar înainte de a pleca la muncă în străinătate a lucrat la Arpechim.

George Iachim, bărbatul care a reuşit să se ascundă alături de Liviu Floria, a povestit, la rândul său, într-un scurt interviu acordat televiziunii publice algeriene, cum au reuşit să scape: "Miercuri dimineaţă mă aflam în afara biroului şi am văzut când au venit teroriştii. Au început să tragă în paznicii care se aflau la poarta companiei. După asta au intrat în birourile clădirii şi au început să ia ostatici. M-am baricadat împreună cu un alt coleg, tot din România, într-unul din birouri, am încuiat uşa şi am blocat-o cu un mobilier...".

Până la ora transmiterii acestei ştiri, MAE nu a furnizat nicio informaţie despre locul în care s-ar afla cei patru români implicaţi în criza ostaticilor din Algeria.

Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că "o parte" dintre români au ajuns în ţară, iar alţii sunt pe drum spre România.

Cinci români au fost implicaţi în criza ostaticilor din Algeria, patru dintre ei fiind salvaţi, în timp ce al cincilea - un bărbat de 36 de ani, din Bărcăneşti (Prahova) - a fost ucis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO