Eveniment

România a atras doar 220.000 de turişti străini în plus faţă de anul 1990

România a atras doar 220.000 de turişti străini în...

Autor: Mirabela Tiron

07.01.2014, 00:05 181
România a atras 1,65 milioane de turişti străini în unităţile de cazare din ţară în 2012, mai mult cu doar 15% faţă de 1990, după Revoluţie, şi cu 9,1% în creştere faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INSSE).
 
Deşi toţi cei care s-au perindat pe la conducerea departamentului de turism au vorbit de potenţialul destinaţiei turistice România, de Delta Dunării, staţiunile balneare, Bucovina sau „grădina Carpaţilor“ ce pot atrage străini, în mai bine de 20 de ani nu au reuşit să crească numărul turiştilor străini cu mai  mult de 220.000 de persoane.
 
Datele statistice arată că în perioada 1990-1996 numărul vizitatorilor străini s-a înjumătăţit, revenind la un nivel aproape similar cu cel de după Revoluţie abia în 2008.
 
Străinii care s-au cazat în 2012 în hoteluri, pensiuni sau alte unităţi au petrecut în medie doar două nopţi. Date legate de oraşele pe care le-au ales nu au fost făcute publice.
 
Indicatorul sosiri la punctele de frontieră arată 7,9 milioane de sosiri ale străinilor în 2012, în creştere cu 4,3% faţă de anul 2011, potrivit INSSE. Ma­joritatea vizitatorilor străini provin din ţări situate în Europa. Dintre statele Uniunii Europene, cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (33,1%), Bulgaria (20,2%), Germania (9,4%), Italia (7,3%) şi Polonia (6,4%).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO