• Leu / EUR4.9458
  • Leu / GBP5.8036
  • Leu / USD4.7643
Eveniment

România bate marţi un record absolut în pandemie: 16.700 infectări, 440 de decese şi 1.660 de bolnavi în ATI

România bate marţi un record absolut în pandemie: 16.700 infectări, 440 de decese şi 1.660 de bolnavi în ATI

Autor: Andreea Tobias

12.10.2021, 13:22 3790

România bate marţi un record absolut în pandemie. Depăşeşte pentru prima dată pragul de 16.700 de infectări, 440 de decese şi 1.660 de bolnavi în ATI

Până astăzi, 12 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.382.531 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 4.205 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.188.975 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.743 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 260 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.466 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 40.071 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 11.10.2021 (10:00) – 12.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 442 de decese (226 bărbaţi şi 216 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 442 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 4 la categoria de vârstă 30-39 ani, 20 la categoria de vârstă 40-49 ani, 34 la categoria de vârstă 50-59 ani, 112 la categoria de vârstă 60-69 ani, 139 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 131 la categoria de vârstă peste 80 ani.

410 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 10 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 22 de pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referinţă. În intervalul de referinţă (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 442 decese.

Din totalul de 442 pacienţi decedaţi, 397 erau nevaccinaţi şi 45 vaccinaţi. Cei 45 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între 49 şi 91 de ani. 44 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar unul nu a avut comorbidităţi declarate.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 17.141. Dintre acestea, 1.667 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienţilor internaţi, 467 sunt minori, 428 fiind internaţi în secţii şi 39 la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.874.336 de teste RT-PCR şi 3.709.326 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.586 de teste RT-PCR (14.434 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 12.152 la cerere) şi 52.959 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 115.997 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.653 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 59.886 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 251 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 11.061 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 797 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 11 octombrie, 1.852 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 335.300 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9458
Diferență: -0,0445
Ieri: 4.9480
Azi: 4.7643
Diferență: 0,4618
Ieri: 4.7424
Azi: 5.8036
Diferență: 0,4257
Ieri: 5.7790
Azi: 4.7597
Diferență: -0,063
Ieri: 4.7627