Eveniment

România recuperează decalajele faţă de Europa, dar diferenţele dintre regiuni sunt uriaşe: Bucureştiul are 144% PIB/capita din media UE, Moldova 39%

România recuperează decalajele faţă de Europa, dar diferenţele dintre regiuni sunt uriaşe: Bucureştiul are 144% PIB/capita din media UE, Moldova 39%

Autor: Iulian Anghel

28.02.2020, 20:05 1588

♦ România a recuperat, de la aderarea la UE până în 2018, 21 de puncte din media de dezvoltre a Uniunii Europene (PIB/capita în PPS), de la 44% în 2007 la 65% în 2018 ♦ Dar diferenţele dintre regiunile României sunt atât de mari încât Comisia Europeană dedică, în „Raportul de ţară - 2020“, un spaţiu consistent acestei anomalii pe care n-o vede îndreptată decât cu o intervenţie solidă a statului.

Diferenţele regionale din România, spune „Raportul de ţară 2020“, publicat miercuri, care analizează situaţia din 2019 şi face previziuni pentru viitor,  sunt printre cele mai ridicate din UE.

Lacunele sunt multe şi grave: investiţiile mici în regiuni  aduc cu ele o productivitate mică, o competitivitate mică şi totul se revarsă în sărăcie, în salarii mici, în lipsa locurilor de muncă şi într-o aşteptare care nu se mai termină.

La peste un deceniu de la aderarea la UE, regiunea Bucureşti-Ilfov a ajuns la 144% din media UE a PIB pe cap de locuitor. La cealaltă extremă, regiunea Nord-Est (judeţele din Moldova de Nord) sunt la 39% din media UE. Lipsa infrastructurii, lipsa educaţiei, lipsa investiţiilor se traduc într-o sărăcie rar întâlnită în prospera Uniune Europeană.

PIB-ul pe cap de locuitor îşi continuă convergenţa, spune documentul citat.  În cinci dintre cele opt regiuni de dezvoltare româneşti (regiunile NUTS 2), PIB-ul pe cap a crescut mai repede decât media UE, în timp ce în celelalte trei cele mai sărace regiuni PIB-ul pe cap de locuitor s-a redus între 2011 şi 2017 ca medie din UE.

Nu doar diferenţele între regiuni sunt majore, ci şi diferenţele urban-rural.

De evoluţiile pozitive ale pieţei muncii nu beneficiază în egală măsură toate regiunile şi grupurile de populaţie. Rata de risc a sărăciei în zonele rurale este de aproape cinci ori mai mare decât în oraşe. Diferenţele regionale mari apasă asupra creşterii durabile pe termen lung. Regiunile cu ponderi semnificative ale forţei de muncă concentrate în sectoarele cu productivitate scăzută sunt caracterizate de salarii mici şi rate ridicate de sărăcie şi toate acestea au un impact negativ asupra coeziunii sociale.

Planurile au fost multe, au fost discutate cu Comisia Europeană, dar documentul citat notează la aproape toate capitolele:  progres li­mitat. Pro­gres limitat în concentrarea investiţiilor pe domeniile cheie de politică; progrese limitate în consolidarea prioritizării proiectelor şi pregătirea investiţiilor publice; unele progrese în adoptarea strategiei naţionale de achiziţii publice. Lipsa investiţiilor în regiunile sărace este devastatoare pentru comunităţi:  inactivita­tea rămâne ridicată, cu diferenţe semnificative între grupele de vârstă şi între regiuni.

Rata de inactivitate se ridica, în T3 2019, la 31,6% din populaţia totală. Dar, din nou, diferenţele între regiuni sunt foarte mari – 26% în Bucureşti, faţă de peste 38% în regiunea Centru sau 37% în Nord-Est.

Participarea la învăţământul superior este scăzută şi rămâne insuficient aliniată la nevoile pieţei forţei de muncă. În 2018, nivelul terţiar pentru grupa de vârstă 30-34 a scăzut în continuare la 24,6% (media UE: 40,7%). Diferenţele regionale sunt, de asemenea, ridicate, cu un nivel terţiar  de 38% în Bucureşti-Ilfov şi între 13% şi 15% în celelalte regiuni. Pentru diplomele în ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică (STEM), numărul absolvenţilor rămâne deosebit de redus, ceea ce duce la deficienţe de competenţe pe piaţa muncii. 89% dintre absolvenţii învăţământului terţiar îşi găsesc un loc de muncă, dar mulţi sunt angajaţi în afara domeniului lor de specializare. Nu există încă un mecanism naţional de prognoză a competenţelor, pe sector şi calificări.

Documentul citat mai arată că procentul de persoane cu risc de sărăcie sau excluziune socială a scăzut în continuare, până la 32,5% în 2018. Cu toate acestea, unu din trei români este încă în pericol de sărăcie sau excluziune socială, cel mai expuşi fiind  familiile cu copii, şomerii, inactivii, lucrătorii atipici, romii, femeile în vârstă şi persoanele cu dizabilităţi.

Această rată este de două ori mai mare în zonele rurale decât în ??oraşe. Odată ajuns în sărăcie, depăşirea acesteia este din ce în ce mai dificilă pentru o persoană, din cauza nivelului ridicat de transmitere intergeneraţională a sărăciei şi a măsurilor ineficiente de activare a muncii.

Potrivit Comisiei, disparităţile regionale sunt determinate în principal de diferenţele semnificative de investiţii şi de productivitate a forţei de muncă dintre Bucureşti şi restul ţării. În plus, în toate regiunile româneşti, cu excepţia regiunii Bucureşti, infrastructura rutieră şi investiţiile publice aferente sunt insuficient dezvoltate.

„Lipsa responsabilităţilor specifice la nivel regional şi judeţean de a furniza servicii de transport public incluziv creşte izolarea comunităţilor marginalizate şi reduce accesul acestora la servicii esenţiale”, arată documentul citat.

Diferenţele urban-rural creează venituri foarte mari şi inegalităţi de oportunităţi în rândul populaţiei. Riscul sărăciei a scăzut în oraşe, dar a rămas relativ constant în zonele rurale, de aproape cinci ori mai mare în comparaţie cu oraşele. Venitul mediu disponibil pentru un membru al gospodăriei în zonele urbane este de 1,9 ori mai mare decât în ??cele rurale. În 2018, ponderea NEET-urilor (Not in Education, Employment, or Training) în rândul populaţiei tinere rezidente din mediul rural (15-24 ani) este de aproape trei ori mai mare decât a celor care locuiesc în oraşe (18,1% la 7%). În plus, în 2017, din totalul şomerilor înregistraţi, 71% erau din mediul rural.

Proporţia abandonului timpuriul al şcolii a fost în 2018 cu 10,5 puncte mai mare în zonele rurale decât în ??oraşe.

Mai mult de jumătate din populaţia ocupată din mediul rural nu este acoperită de pensii, şomaj sau asigurări de sănătate, în ciuda caracterului lor obligatoriu.

Diferenţele dintre indicatorii sociali regionali diminuează perspectivele pentru convergenţa ascendentă viitoare. Există o corelaţie ridicată între veniturile scăzute ale gospodăriilor şi ratele sărăciei existente, pe de o parte, şi un nivel scăzut de educaţie pe de altă parte.

Disparităţile urbano-rurale afectează şi dezvoltarea economiei digitale a societăţii, restrângând competitivitatea ţării, spune Comisia.

Aceste lucruri nu se pot rezolva de la sine. Este nevoie de un program amplu care să deşăşească dimensiunea regiunii. Doar un efort naţional puternic poate estompa aceste diferenţe uriaşe.

 

Raportul de ţară al Comisiei Europene

⇒ „Există o corelaţie ridicată între veniturile scăzute ale gospodăriilor şi ratele sărăciei existente, pe de o parte, şi un nivel scăzut de educaţie pe de altă parte regiunile sărace din ţară riscă să fie prinse într-o buclă de feedback negativ. Prin urmare, industriile existente trebuie să crească.

⇒ „Lipsa conectivităţii digitale şi a infrastructurii adecvate adânceşte şi mai mult disparităţile dintre şi în interiorul regiunilor.”

⇒„Judeţele cu conectivitate scăzută experimentează un nivel scăzut de creştere economică, în vreme ce judeţele cu conectivitate bună combinate cu investiţii semnificative în infrastructură şi rate mari de investiţii directe străine arată un nivel ridicat de creştere economică, precum şi un nivel ridicat de salarii medii.“

⇒„În ceea ce priveşte utilizarea şi activităţile internetului, şase din cele opt regiuni româneşti se află în partea de jos a clasamentului UE, cu mai puţin de 60% dintre adulţi care utilizează zilnic internetul în 2018.”

AFACERI DE LA ZERO