• Leu / EUR4.7600
  • Leu / GBP5.5029
  • Leu / USD4.2821
Eveniment

Rovana Plumb: Până la finalul acestui an, aplicaţiile pentru cele trei spitale regionale vor fi gata

Rovana Plumb: Până la finalul acestui an, aplicaţiile pentru cele trei spitale regionale vor fi gata

Autor: Bianca Ciocotisan

25 iul 2018 120

Până la sfârşitul lunii decembrie 2018, aplicaţiile pentru cele trei spitale regionale vor fi gata, urmând să se facă licitaţiile şi să înceapă construcţiile, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, la Antena 3.

„Am fost împreună cu doamna prim-ministru Viorica Dăncilă care ne ajută foarte mult în privinţa absorbţiei fondurilor europene şi am discutat despre specialele regionale, asigurând Comsia, dar noi vrem să asigurăm populaţia că până la finalul acestui an aplicaţiile pentru cele trei spitale regionale care vor fi transpuse de Comisie vor fi gata”, a declarat Rovana Plumb.

„Am fost la Banca Europeană de Investiţii săptămâna trecută, am avut întâlnire la nivelul conducerii băncii cu vicepreşedintele împreună cu tot comitetul director, cei care coordonează infrastructura în România, inclusiv infrastructura spitalicească, coordonare în sensul de sprijin de asistenţă tehnică. Am discutat inclusiv despre aceste trei spitale regionale”, a spus ministrul.

Rovana Plumb a precizat că în data de 13 iulie a avut loc o dezbatere publică la Iaşi „pentru că, după cum bine ştiţi, este aproape gata studiul de fezabilitate”, menţionând că peste două zile ministrul Sănătăţii Sorina Pintea va avea o dezbatere publică la Cluj „pentru că este gata şi studiul de fezabilitate pentru spitalul regional de la Cluj, urmând în perioada următoare şi Craiova”.

„Ne-au dat toate asigurările că nu vor fi întârzieri şi că vor fi finalizate aceste aplicaţii, dat fiind faptul că ne vor acorda o asistenţă tehnică specializată, ceea ce se solicită, este ca răspunsul din partea autorităţilor române să fie rapid şi punctual, lucru care sunt convinsă că se întâmplă, de aceea sunt convinsă că imediat după trimiterea aplicaţiilor, doamna comisar Creţu va face în aşa fel încât să fie aprobate aceste aplicaţii, pentru a putea da drumul la construcţie”, a adăugat Rovana Plumb.

Principalele valute BNR - marţi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7600
Diferență: 0,1052
Ieri: 4.7601
Azi: 4.2821
Diferență: 0,2388
Ieri: 4.2726
Azi: 5.5029
Diferență: -0,4505
Ieri: 5.5266
Azi: 4.3275
Diferență: 0,6349
Ieri: 4.3205