• Leu / EUR4.7352
  • Leu / GBP5.3288
  • Leu / USD4.2979
Eveniment

Roxana Mînzatu, ministrul fondurilor europene: Încercăm să luăm fonduri UE pentru proiecte în PPP

Roxana Mînzatu, ministrul fondurilor europene: Încercăm să luăm fonduri UE pentru proiecte în PPP

Autor: Ramona Cornea

26 iul 2019 428

Ministrul fondurilor europene Roxana Mînzatu a vorbit, marţi, la Constanţa, despre posibilitatea cofinanţării proiectelor din cadrul parteneriatului public-privat (PPP) din fonduri europene.

„Cofinanţarea parteneriatelor public-private este o posibilitate şi acum. Nu o implementăm ca ţară, dar am discutat cu Comisia Europeană despre asta. Discutăm cu cei din Bruxelles pentru a putea să operaţionalizăm partea în care partenerul privat vine cu partea lui şi partea publică este acoperită cu fonduri europene. Probabil ei îşi doresc să utilizăm fondurile europene direct, ca granturi, dar dacă putem combina partea privată cu partea de cofinanţare din fonduri europene, cred că este o situaţie din care toată lumea poate câştiga. Eu pentru spitale am întrebat despre chestiunea aceasta. Putem acoperi investiţia publică din bugetul total al proiectului şi din bani europeni, dar nu ştim cum să operaţionalizăm partea asta“, a declarat Roxana Mînzatu în timpul unei vizite în Portul Constanţa.

În perioada 2000-2014, numai 84 de parteneriate public-private au beneficiat de finanţare din partea UE, potrivit raportului special „Parteneriatele public-private în UE: deficienţe generalizate şi beneficii limitate“.

Discuţiile dintre Roxana Mînzatu şi Daniela Şerban, director general al CN APM SA Constanţa, au vizat stadiul proiectelor de dezvoltare a Portului Constanţa finanţate prin fonduri europene. 

Proiectele aflate în derulare în Portul Constanţa sunt „Implementarea unei dane specializate într-o zonă cu adâncimi mari (Dana 80)“, finanţat prin Programul Operational Infrastructură Mare POIM 2014-2020, Axa Prioritară 1, şi „Modernizarea infrastructurii şi protecţia mediului în Portul Constanta – PROTECT”, finanţat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility - CEF). 

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7352
Diferență: -0,0042
Ieri: 4.7340
Azi: 4.2979
Diferență: 0,7619
Ieri: 4.2803
Azi: 5.3288
Diferență: 0,3106
Ieri: 5.3251
Azi: 4.3226
Diferență: 0,0324
Ieri: 4.3235