Eveniment

De ce s-a întâlnit Dan Şucu, preşedintele Concordia, cu Nicolae Ciucă, preşedintele PNL: Ne-am exprimat susţinerea noastră pentru cota unică de impozitare, ne-am interesat de situaţia colectărilor la buget şi de stadiul reformelor din PNRR

Dan Şucu, preşedintele Concordia

Dan Şucu, preşedintele Concordia

Autor: Cristina Bellu

11.03.2024, 17:55 1258

Dan Şucu, preşedintele Concordia, organizaţie care reuneşte companii mari din cele mai importante sectoare ale economiei locale, atât firme româneşti cât şi multinaţionale, s-a întâlnit luni cu Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, pentru a discuta câteva teme economice.

În acest context, oficialul Confederaţiei Patronale Concordia a transmis că organizaţia pe care o reprezintă susţine un sistem de impozitare cu cotă unică, considerând că acest tip de impozitare a contribuit semnificativ la recuperarea decalajului cu economiile mai dezvoltate din vestul Europei.

"Am discutat câteva teme importante printre care nivelul de colectare, deficitul bugetar, reformele asumate prin PNRR şi în acest context nevoia ca orice decizii de natură fiscală care se iau de către coaliţia de guvernare să fie asumate doar după o amplă consultare şi în urma unor analize economice temeinice. Ne-am exprimat sprijinul nostru pentru un sistem de impozitare cu cotă unică. Credem că acest tip de impozitare a contribuit semnificativ la recuperarea decalajului cu economiile mai dezvoltate din vestul Europei şi chiar dacă pot exista alte zone ale sistemului fiscal despre care merită să discutăm, principiul cotei unice nu este unu dintre ele", spune Dan Şucu.

Potrivit acestuia, preşedintele PNL a spus că anul acesta nu vor mai exista modificări de natură fiscală, iar pentru orice alte modificări pe termen mediu, conform celor asumate prin PNRR, va exista un proces amplu şi transparent de consultare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO