Eveniment

Sanitas anunţă că negocierile cu Ministerul Sănătăţii au eşuat şi că greva generală continuă

Sanitas anunţă că negocierile cu Ministerul...

Autor: Mediafax

31.10.2016, 19:29 56

"Inflexibilitatea manifestată reflectă de fapt lipsa de interes a guvernanţilor pentru a găsi soluţii fiabile la solicitările SANITAS. Toate nemulţumirile transmise astăzi de către oamenii din Sănătate au rămas fără răspuns. Mai mult, la întâlnirea de lucru a comisiilor reunite de Buget, Finanţe, Bănci - Muncă şi Protecţie Socială din cadrul Camerei Deputaţilor, reprezentanţii guvernului tehnocrat au respins categoric toate amendamentele privind OUG nr. 20/2016 depuse de reprezentanţii SANITAS şi au declarat că greva generală declanşată de SANITAS este ilegală", potrivit unui comunicat de presă al Confederaţiei Sanitas.

Sindicaliştii le transmit "domnilor tehnocraţi" că doar justiţia se poate pronunţa asupra legalităţii grevei generale.

"Greva generală va continua şi facem un apel către toţi colegii să nu se lase intimidaţi şi să nu uite că «Împreună suntem mai puternici !»", potrivit documentului citat.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, luni, că va contesta în instanţă greva iniţiată de Sanitas.

"Potrivit legii, conflictul colectiv de muncă se poate declanşa în următoarele trei situaţii clare, Federaţia SANITAS nefiind în niciuna dintre acestea: angajatorul sau organizaţia patronală refuză să înceapă negocierea unui contract ori acord colectiv de muncă, în condiţiile în care nu are încheiat un astfel de contract ori cel anterior a încetat, angajatorul/organizaţia patronală nu acceptă revendicările salariaţilor (în procesul negocierii contractului colectiv), părţile nu ajung la o înţelegere privind încheierea unui contract sau acord colectiv de muncă până la data stabilită de comun acord pentru finalizarea negocierilor. (...) Guvernul, prin Ministerul Sănătăţii, se va adresa instanţei de judecată competente pentru a constata legalitatea sau nelegalitatea grevei", se mai precizează în comunicatul de presă al Ministerului Sănătăţii", potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii remis luni MEDIAFAX.

În jur de 80.000 de cadre medicale dar şi personalul tehnic (TESA), membri ai sindicatului Sanitas au declanşat greva generală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO