Eveniment

Sezonul creşelor. Ministrul Dezvoltării anunţ că 10 creşe moderne şi eficiente energetic intră în procedură de licitaţie publică

Sezonul creşelor. Ministrul Dezvoltării anunţ  că 10...

Autor: Mediafax

05.04.2022, 19:44 89

Potrivit ministrului, în Vişeu de Sus (jud. Maramureş) va fi construită o creşă mare, în Valea Mărului (jud. Galaţi) – o creşă medie, iar opt creşe mici vor fi finanţate în Bucecea (jud. Botoşani), Lumina (jud. Constanţa), Tismana (jud. Gorj), Lupeni (jud. Hunedoara), Floreşti (jud. Prahova), Darabani (jud. Botoşani), Barcani (jud. Covasna) şi Băileşti (Dolj).

După primele 60 de creşe care au intrat în procedură de licitaţie publică şi pentru care urmează să fie demarată construcţia lor în municipii, acum vor putea fi construite cinci creşe în oraşe, patru în comune şi încă o creşă în municipiul Băileşti (Dolj), a subliniat ministrul dezvoltării.

„Întrucât necesarul de creşe este în continuare mare, iar educaţia timpurie este foarte importantă pentru dezvoltarea oricărui copil, aşteptăm în continuare solicitările autorităţilor publice locale pentru construcţia de noi creşe”, a spus ministrul Cseke Attila.

Acesta a precizat că informaţiile necesare întocmirii cererilor de finanţare sunt disponibile pe pagina de internet a ministerului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO