Eveniment

Sinaia rămâne fără telegondolă după ce primăria o pierde în favoarea firmei de leasing

Sinaia rămâne fără telegondolă după ce primăria o pierde în favoarea firmei de leasing

Foto: Zoltan Racz

Autor: Mediafax

22.11.2011, 20:24 1668

Telegondola din Sinaia este pe cale să treacă în proprietatea unei firme de leasing, respectiv Dunărea IFN SA, după ce Primăria Sinaia nu a achitat la timp rata finală de 300.000 de euro, dintr-un contract total de 7,6 milioane de euro, din care 2,3 milioane proveneau din fonduri guvernamentale.

"Dintr-un contract de 7,6 milioane de euro, mai era de achitat o rată de 300.000 de euro, care trebuia plătită în iunie. Rata nu a putut fi plătită pentru că telegondola nu a avut încasări în ultima perioadă, în condiţiile în care de regulă are, în medie, încasări de 200.000 de lei", declară primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea.

În urma unei licitaţii publice câştigată de grupul de firme Dunărea, la data de 20 decembrie 2006, a fost semnat contractul de leasing financiar pentru achiziţionarea unei telegondole "la cheie". Inaugurată în decembrie 2007, telegondola, care face legătura între cota 1000 şi cota 1400, a avut la început probleme ca urmare a lipsei certificatului Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR).

Acum, Primăria susţine că din luna mai I.S.C.I.R nu a mai prelungit autorizaţia de funcţionare a telegondolei, acuzând faptul că Dunărea IFN S.A. nu a luat nici o măsură de remediere a alunecării stalpului 6, aşa cum I.S.C.I.R. recomandase. Telegondola nu a mai funcţionat, iar SC Transport Urban Sinaia S.R.L, care exploatează instalaţia, a notificat lipsa încasărilor şi pierderile înregistrate către Dunarea IFN S.A considerând că aceasta este direct răspunzătoare în calitate de proprietar-locator al instalaţiei.

"În urma prelungirii nejustificate a lucrărilor, în septembrie 2011, SC Transport Urban Sinaia S.R.L a convocat Dunărea IFN S.A la consiliere prealabilă pentru recuperarea prejudiciului cauzat de nefuncţionarea instalaţiei. Ulterior, Dunărea IFN S.A. a emis o notificare de reziliere unilaterală a contractului pentru neplata ratei aferente lunii iunie 2011 la care SC Transport Urban SRL a răspuns prin respingerea declaraţiei de reziliere a contractului motivând refuzul la plata facturilor emise în temeiul exceptiei de neexecutare a contractului", mai susţin autorităţile locale.

În 25 octombrie 2011, autorităţile locale din Sinaia au primit o adresă prin care Dunărea IFN S.A anunţa rezilierea contractului de leasing şi începerea executării silite a debitului urmărit, ca urmare a întârzierii SC Transport Urban Sinaia S.R.L cu 90 de zile la plata ratei de leasing.

Săptămâna trecută, prefectul judeţului Prahova, Adrian Dobre, acuza autorităţile locale din Sinaia că, după ce au pltătit deja şase milioane de euro, nu au achitat ultimele rate aferente contractului de leasing prin care a fost cumpărată telegondola, pierzând astfel telegondola în favoarea firmei de leasing care a finanţat cumpărarea instalaţiei.

"În momentul de faţă, există, printr-o decizie a instanţei, o rezoluţie prin care primăria este obligată să predea firmei de leasing această instalaţie, firma de leasing având la ora actuală posibilitatea să o liciteze şi să o vândă unui alt beneficiar. Acest contract se derulează de mai mult de 5 ani. Anul acesta trebuia să se finalizeze, vorbim de ultimele tranşe din acest leasing.

S-au achitat de către Primărie aproximativ 6 milioane de euro dintr-un contract de aproape şapte milioane de euro. Legal, în urma contractului, avea obligaţia să achite până la sfârşit aceste obligaţii, ratele. În conformitate cu contractul, dacă nu îşi îndeplineşte aceste obligaţii, firma de leasing are dreptul de a prelua instalaţia şi a o revinde după trei rate neachitate, după 90 de zile de la data la care primăria şi Urban Sinaia (firma care aparţine consiliului local Sinaia şi care administrează telegondola - n.r.) a sistat plăţile", declara, în urmă cu mai puţin de o săptămână, prefectul Adrian Dobre.

Prefectul de Prahova anunţa controale ale Corpului de control al Prefecturii, avertizând că, în condiţiile în care se vor constata abateri, rezultatele vor fi trimise "către instituţiile abilitate să ia măsurile în consecinţă".

Prefectul de Prahova a mai spus că în aceste condiţii se pune problema dacă Primăria Sinaia mai este "capabilă" să ia parte la organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European, care este programat pentru anul 2013 pe Valea Prahovei.

"Primăria a semnat un contract de leasing nefiind atentă la toate clauzele contractului. Acum încearcă, prin diferite adrese, să arunce vina pe altcineva: pe Instituţia Prefectului, pe cetăţenii din Sinaia şi să se exludă din această culpă. Dar, dacă se citeşte contractul, se va observa că Primăria era obligată să facă o serie de lucrări şi să întreţină această instalaţie în bune condiţii de funcţionare, încă de la început", a mai spus Adrian Dobre.

Acesta a adăugat că, potrivit contractului de finanţare, noua societate care va cumpăra instalaţia are posibilitatea să o demonteze din zona respectivă şi să o ducă în altă zonă, pe cheltuiala Primăriei, a firmei care administra această instalaţie.

"S-ar putea să ne trezim că primăria Sinaia va fi obligată să plătească toate cheltuielile cu delocalizarea instalaţiei şi montarea ei într-o altă zonă. Suntem într-un moment în care nu ştiu dacă primăria va mai putea face ceva", a mai spus prefectul judeţului Prahova.

La acel moment, primarul Vlad Oprea l-a acuzat pe Adrian Dobre că se poziţionează "de cealaltă parte şi nu de partea autorităţilor locale" şi spunea că autorităţile locale au plătit 95 la sută din valoarea instalaţiei de transport pe cablu, care costat aproximativ 7,5 milioane de euro.

Vlad Oprea a explicat că instalaţia a fost construită de firma Dumărea SA, care are acelaşi acţionar cu firma de leasing Dunărea IFN, care a finanţat cumpărarea telegondolei şi îl acuza pe patronul de la cele două societăţi că, prin tot felul de tertipuri, vrea cu tot dinadinsul să pună mâna pe o instalaţie construită din bani publici.

Marţi, referindu-se la decizia de executare silită, Vlad Oprea califica măsura drept "profund ilegală".

"Este o măsură profund ilegală, măsura de executare silită a telegondolei în condiţiile în care noi avem mai multe solicitări pe rol, mai multe plângeri şi prin care nu cred că este admis ca o investiţie de peste 8 milioane de euro realizată din bani publici să fie trecută în proprietatea unui privat. Acest lucru poate compromite foarte grav şi iremediabil sezonul de schi de anul acesta, Festivalul olimpic de tineret şi evident este un fapt fără precedent ca un privat să pună mâna pe un bun public de peste 8 milioane de euro. Peste două zile veţi avea executarea silită ce veţi face? Am informat astăzi consiliul local, vom informa şi cetăţenii ca să fie prezenţi acolo pentru că, din punctul nostru de vedere această executare este total ilegală şi n-are nici o legătură cu ce s-a încuviinţat cu dosarul de executare silită", spune Oprea.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma de leasing IFN Dunărea SA îi are ca acţionari pe Costin Marian Frâncu, care este şi preşedinte-director general, pe Marilena Eugenia Frâncu şi pe Bogdan Sabin Frâncu. Acelaşi Costin Marian Frâncu este şi asociat în Dunărea SA, firma care a construit telegondola.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO