Niciun copil nu s-a născut în spitalul din Urziceni în 2022 şi în 2023, arată datele de la Casa Judeţeană de Asigurări, transmise la solicitarea ZF.
Situaţia este similară şi în spitalul din Ţăndărei, din acelaşi judeţ, ceea ce ridică întrebarea cum se justifică salariile medicilor şi ale asistentelor. Doar la spitalele din Slobozia şi Feteşti s-au decontat naşteri în ultimii doi ani.
Săptămâna trecută, o femeie a născut pe trotuarul din faţa spitalului Urziceni, asistată de medicii de pe ambulanţă chemaţi de angajaţii spitalului, deşi în unitatea medicală, teoretic, exista medic de gardă. Inclusiv un medic ginecolog apare în structura spitalului. Salariile medicilor ajung chiar şi la 15.000 de lei net lunar, cumulat din gărzi şi sporuri.
„În multe spitale din România nu se face asistenţă medicală, ci Casa decontează servicii fictive pentru a întreţine 170-200 de angajaţi în spitale care nu fac servicii medicale“, a spus pentru ZF deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor.
„Există şi o responsabilitate a Casei de Asigurări. De ce finanţează un spital care nu face servicii medicale sau face unele fictive? Din informaţiile pe care le am, Casa de Sănătate plăteşte în foarte multe locuri foi, nu servicii reale pentru pacienţi.“