• Leu / EUR4.7274
  • Leu / GBP5.1830
  • Leu / USD4.2656
Eveniment

Topul restaurantelor din Bucureşti 2018: Pe primul loc este Le Bistrot Francais, iar cel mai bun chef este Alex Petricean, de la Maize. „Cred că avem printre cele mai bine amenajate restaurante din Europa, iar în Bucureşti se mănâncă mult mai bine decât la Viena sau alte oraşe mari din Europa”

Topul restaurantelor din Bucureşti 2018: Pe primul loc este Le Bistrot Francais, iar cel mai bun chef este Alex Petricean, de la Maize. „Cred că avem printre cele mai bine amenajate restaurante din Europa, iar în Bucureşti se mănâncă mult mai bine decât la Viena sau alte oraşe mari din Europa”

Autor: Cristian Hostiuc

1 feb 2019 39251

Restocracy, cea mai cunoscută platformă de review-uri de restaurante din Bucureşti deţinută de George Butunoiu, unul dintre cei mai cunoscuţi headhunteri, a acordat vineri, 1 februarie 2018, premiile pentru cele mai bune restaurante din Capitală, în 2018. 

Pe primul loc a ieşit Le Bistrot Francais, deţinut de Cristi Preotu, care a obţinut cele mai bune note pentru mâncare şi atmosferă.

„Piaţa restaurantelor din Bucureşti a avut o evoluţie spectaculoasă în ultimii 3-5 ani, începând de la calitatea mâncării până la ambianţă. Cred că avem printre cele mai bine amenajate restaurante din Europa. Străinii sunt uimiţi de ce găsesc aici”, a spus George Butunoiu.

 

„Mâncarea a evoluat destul de mult şi cred că în Bucureşti se mănâncă mult mai bine decât la Viena sau în multe alte mari oraşe din Europa. Ambasadorul Japoniei mi-a spus că la Bucureşti poţi să mănânci sushi cum nu găseşti în multe restaurante din Tokyo. Ambasadorul Argentinei mi-a spus că la ei în ţară trebuie să fii bogat ca să mănânci un steak ca în Bucureşti la Osho, Vacamuuu sau la restaurantul de steak de la Marriott. Cred că se exagerează când se spune cp restaurantele din bucureşti sunt departe faţă de restaurantele din Europa, atunci când este vorba de mâncare. Sunt nişte mituri”.

Cele mai bune restaurante pe tipuri de mâncare:

1.Cea mai bună bucătărie franţuzească- L'Atelier, cu chef Samuel le Torriellec.  

„Acum 10 ani am venit în România şi pot să spun că nivelul restaurantelor a crescut. Putem ridica şi mai mult nivelul de bucătărie din România”, a spus Samuel le Torriellec.  

2.Cea mai bună bucătărie japonează din Bucureşti- Restaurantul Yuki.

„Comunitatea japoneză din Bucureşti care a evaluat restaurantele mi-a spus că Yuki este la fel cum ştiu ei restaurantele de top din Tokyo”, a spus Butunoiu.

3.Cea mai bună bucătărie boerească românească- Restaurantul Zexe

4.Cea mai bună bucătărie românească fină-Restaurantul Maize

„Aici nu am avut dubii, iar chef Alex Petriceanu face o treabă extraordinară”.

5.Restaurantul Caru' cu bere- cea mai bună bucătărie românească tradiţională.

„Vă spun că în România, şi în Bucureşti, poţi să mănânci mult mai bine decât în Austria şi Germania. Noi încercăm să dezvoltăm relaţiile cu producătorii locali. Avem un furnizor de la care cumpărăm anual murături de 1,2 milioane de euro sau avem un furnizor de la care cumpărăm pătrunjel de 35 de mii de euro anul. Problema este că nu găsim întotdeauana furnizori locali, sau dacă sunt nu ne oferă aceeaşi calitate tot timpul. Spre exemplu, la Caru' cu bere aducem ciolanul din Austria, care este acelaşi din 2010. Am încercăm să luăm şi din România, dar azi ne dau ceva, iar mâine altceva”, a spus Daniel Mischie, CEO City Grill, grupul de restaurante care operează Caru' cu bere.

6.Restaurantul Corto Maltese- bucătărie mediteraneană europeană (Grecia, Spania, Franţa).

7. Restaurantul Sharkia de la Radisson - bucătărie mediteraneană sud-estică (Africa de Nord şi Orientul Mijlociu)

8. Restaurantul Joseph by Joseph Hadad – bucătărie internaţională

„Vreau să vă spun că ne vom duce cu Restaurantul Joseph, conceptul lui, şi în altă ţară. Suntem în discuţii cu cel mai mare grup din lume”, a spus chef Joseph Hadad.

9.Restaurantul Poesia- bucătărie italiană fină

10. Pentru bucătărie italiană tradiţională nu s-a dat niciun premiu pentru că nu s-a făcut nicio diferenţă între restaurantele din Bucureşti de acest tip.

„N-am ştiut cui să-i dăm. Am vorbit cu italienii din Bucureşti, şi fiecare avea alt restaurant”, a menţionat Butunoiu.

11. Restaurantul Zen Garden- bucătărie chinezească.

12.Restaurantul Four Season- bucătărie libaneză.

13.Restaurantul Amvrosia-bucătărie grecească.

14.Restaurantul Pata Negra-bucătărie spaniolă.

15. Restaurantul Ma Bistro- bucătărie urbană.

16. Restaurantul Ginger – sushi-bar.

17. Restaurantul Mesogios-peşte şi fructe de mare.  

18. Restaurantul Red Angus- steak house

„Avem acelaşi furnizor de carne de vită din 2010”.

19.Restaurantul Le Vivier- Oister&Caviar Bar

20.Cel mai bun chef din România – Alex Petricean, 31 de ani, de la Maize.

21.Restaurantul Kaiamo-cel mai bun restaurant nou-deschis.

22. Restaurantul Locata Jariştea-restaurantul cu cel mai original program.

23. Restaurantul Argentine, chef Cătălin Petrescu, preferinţa Restrocacy.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7274
Diferență: 0,0021
Ieri: 4.7216
Azi: 4.2656
Diferență: 1,1189
Ieri: 4.2238
Azi: 5.1830
Diferență: 1,4663
Ieri: 5.1033
Azi: 4.3506
Diferență: 0,2997
Ieri: 4.3355